- Publicitate -

Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025

Data:

Ordonanța privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, cunoscută drept „ordonanța trenuleț” pentru că are un amalgam de prevederi din foarte multe domenii, suspendă aplicarea unui punct din legea educației 198/2023 prin care elimină din finanțarea de baza acordată școlilor costurile pentru naveta personalului didactic și angajaților școlii, potrivit edupedu.ro.

- Publicitate -

Actul normativ a fost adoptat fără modificări în ședința de Guvern de luni, 30 decembrie. OUG intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

Este vorba despre prorogarea articolului 139, alineatul 3, litera d): „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, după cum urmează: d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul”.

Prin acest demers al Guvernului Ciolacu, banii pentru naveta angajaților din școli, profesori sau personal administrativ și a celor din inspectorate sau alte isntituții din învățământul preuniversitar nu mai sunt asigurați în anul 2025.

- Publicitate -

Consiliul Economic și Social menționează în avizul negativ, consultativ, acordat proiectului de OUG faptul că: „În prezent, primăriile refuză decontarea navetei personalului din învăţământ. Menționăm că, de la apariția Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, personalul din învățământ nu mai beneficiază de decontarea navetei, deoarece articolul a fost prorogat în fiecare an, dar nu s-au transmis precizări clare primăriilor pentru decontare“.

Ce alte modificări, blocări sau amânări aduce ordonanța-trenuleț pentru Educație:

  • Salariile sunt înghețate la nivelul lunii noiembrie 2024, deși grilele care prevăd o creștere a salariilor în Educație cu 50% au fost trimise la Ministerul Muncii, conform Ministerului Educației, iar sindicatele au anunțat înainte de alegeri că profesorii ar trebui să primească noi creșteri salariale, conform angajamentelor făcute de guvernanți. Și pentru universități și cercetători situația este similară.
  • Primele de carieră didactică și primele de carieră profesională pentru cei peste 300.000 de salariați din sistemul de Educație, atât preuniversitar cât și universitar. Acestea nu vor fi acordate decât dacă guvernul va reuși „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile. Fiind cheltuieli de dezvoltare profesională care au și componentă de asigurare de nevoi specifice, cel mai probabil nu vor putea fi decontate integral din fonduri europene nerabursabile. Suma ar fi de 2,12 miliarde lei.
  • Tichetele sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, acordate preșcolarilor și elevilor dezavantajați pentru achiziția de rechizite, cursuri sau cărți, ar putea fi suspendate și ele în 2025. Anul acesta au fost acordate pentru peste 600.000 de beneficiari. Schema este aceeași: în OUG „trenuleț” este condiționată acordarea acestora de „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile. Nici anul acesta nu au putut fi decontate integral – coplata Guvernului fiind de circa 12 milioane de euro.
  • Reducerile pentru transportul studenților vor fi acordate doar pe rutele domiciliu-facultate și doar în orașele în care studenții studiază. În ciuda protestelor din ultima săptămână ale organizațiilor studențești, măsura este prevăzută în proiectul de OUG.
  • Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, din ambele legi ale Educației, nu se va aplica nici în 2025, prevede proiectul de OUG. Ar fi al 12-lea an consecutiv când această prevedere legală nu este respectată și aplicată de guvern, fără nicio consecință pentru acesta.
  • Masă caldă/sănătoasă la școală doar în limita sumei de 1,1 miliarde lei. Asta deși legea educației și programul de guvernare al actualului guvern prevăd asigurarea mesei pentru cel puțin 1 milion de elevi în 2025.
  • Reorganizarea inspectoratelor școlare și ARACIP, actualmente politizate excesiv – prevăzută în lege și amânată din 2024. În mod paradoxal, această masură e prevăzută și în programul de guvernare, dar același guvern decide prin OUG să nu o aplice, potrivit proiectului de act normativ.
  • Pilon major ar reformei formării inițiale și continue a cadrelor didactice, Centrul Național pentru Formare și Dezvoltarea în Cariera Didactică (CNFDCD) este și el amânat, nu se mai înființează, rămân în continuare casele corpului didactic, instituții puternic politizate.
  • Înființarea Centrului Național pentru Educație Incluzivă, prevăzută de legea educației, e amânată.
  • Profesorii care coordonează implementarea proiectelor nu pot fi plătiți suplimentar, nu pot fi remunerați din banii din proiect și în continuare nu pot fi nici măcar recompensați cu reducerea normei didactice, prevăzută de lege, pentru că Guvernul o amână prin proiectul de OUG.
  • Creșterea cu 25% a costului standard pentru unitățile de învățământ defavorizate, prevăzută în legea educației este și ea amânată la aplicare până în septembrie 2026, fără nicio justificare bazată pe studii sau date.
  • Bursele sunt înghețate, atât pentru elevi cât și pentru studenți, la valorile din 2024.
  • Voucherele pentru elevii cu CES – cerințe educaționale speciale – sunt amânate până în septembrie 2026, fără să existe vreo explicație față de cei peste 100.000 de elevi aflați în această situație și față de părinții acestora. De asemenea, nu există o analiză asupra impactului măsurii sau al lipsei acesteia.
  • Neaplicarea limitării numărului de elevi în liceu, la o medie de 22, cu maximum 26, amânată pentru septembrie 2026.
  • Profesorii cu peste 15 ani vechime și gradul didactic I nu pot să-și reducă norma de predare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, așa cum prevede legea 198/2023, potrivit proiectului de oug, care nu oferă nicio fundamentare a acestei măsuri.
  • Acordarea premiului pentru activitate suplimentară de 2% din fondul de salarii de la nivelul unității, este amânată la aplicare și anul acesta.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

3 COMENTARII

  1. Oare tot de la omul care muncește pentru puținul lui se tot taie ?
    Vrem sa vedem ca și parlamentarii au f multe sporuri că se taie și de la ei . Au venituri mult mai mari decât un profesor, o educatoare o amarata de ingrijitoare . Din cauza mediocrității clasei politice sa ajuns aici .

    • De 30 de ani nu se mai face școală. Profesorii au grijă să își împopoțoneze dosarul personal și să se plimbe pe la „formări”, nu să predea.
      Generații mediocre au creat o societate mediocră. Foarte mulți oameni nu știu să scrie corect și să citească cursiv.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Școala Spectrum Ploiești face înscrieri la Clasa Pregătitoare

Școala Spectrum Ploiești a început sezonul de înscrieri pentru...

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins...

Cum s-a produs accidentul cu trei victime de la Loloiasca

Un accident rutier în urma căruia trei persoane au...

Sute de polițiști prahoveni protestează față de OUG „trenuleț”

Protest masiv, vineri, pe bulevardele din București,  față de...

Primul autobuz electric care va circula între Ploiești și Aricești

Primul autobuz electric de tip solo, nearticulat, a sosit,...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Se scumpesc țigările. Un pachet va ajunge să coste 30 de lei

Țigările se scumpesc din nou, de lunea viitoare, când...

Benzina și motorina s-au scumpit din nou

La miezul nopții, principalele lanțuri de distribuție a carburanților...

Capcana prețurilor la curent după 1 aprilie

Plafonarea prețurilor la energie electrică va expira la 1...

ANAF a taxat cu 70% veniturile nejustificate ale unor români

ANAF a verificat veniturile unor persoane fizice, identificând astfel...
- Publicitate -

S-au scumpit, din nou, carburanții

Petrom a majorat din nou prețurile benzinei și motorinei,...

KazMunayGas, compania-mamă a Rompetrol, despre producția internă din 2024

KazMunayGas (KMG), compania care deține Grupul KMG International (Rompetrol),...