Termo Ploiești SRL, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, a inițiat mai multe proiecte pentru atragerea de fonduri europene, inclusiv pentru o centrală de cogenerare de înaltă eficiență cu o capacitate instalată prin proiect (MWe si MWt):16 MWe, 17,5 Gcal/oră.
Investiția, evaluată la 30 de milioane de euro, fără TVA, este finanțată din fonduri europene în proporție de 70% și are ca obiect creșterea eficienței energetice a CET Brazi administrată de Termo Ploiești.
Termenul de implementare al proiectului este estimat la 31 decembrie 2027. Acesta cuprinde pregătirea proiectului, procedura de achiziție, montarea și darea în folosință a instalațiilor.
Prin montarea de surse noi de producere de energie termică și electrică, în cogenerare de înaltă eficiență, Termo Ploiești va începe un program de modernizare care va continua cu reabilitarea rețelei de transport și distribuție astfel încât prețul final de producție să scadă direct proporțional cu valoarea subvenției pentru populației suportată de la bugetul local.
În plus, prin aceste investiții, se va reduce semnificativ consumul de gaze necesar producției de apă caldă și căldură. Totodată, contribuția la reducerea imisiilor de CO2 va fi circa 8300 toneCO2/an.
Termo Ploiești furnizează apă caldă și căldură pentru aproape 50.000 de apartamente, 54 de sedii de instituții publice și peste 400 de persoane juridice.
