Conform IPJ Prahova, la data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce desfășurau activități de verificare a traficului rutier pe Șoseaua Vestului din municipiu, au observat un autoturismul care se afla poziționat pe bordura care desparte calea de rulare a tramvaiului de partea carosabilă.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
- Publicitate -
În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Reamintim că în Prahova, nu trece zi fără ca măcar un șofer să nu fie surprins conducând sub influența alcoolului, nu de puține ori și sub influența drogurilor.
- Publicitate -
info IPJ Prahova, video-cititor Observatorulph.ro

Bine ca nu s-a crezut pilot de vanatoare, ca zbura!