Aplicarea legislaţiei în domeniul câinilor maidanezi, dă posibilitatea autorităţilor locale de a trece la eutanasierea animalelor din adăpost dacă în 14 zile lucrătoare aceştia nu au fost adoptaţi. La Ploieşti, eutanasierea se aplică numai în cazul exemplarelor bolnave, a anunţat Laura Moagher, directorul Parcului Memorial Constantin Stere.
Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaţilor în 2013, stabileşte posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare. „Nu a fost nevoie să aplicăm ad litteram hotărârea, pentru că ONG-urile au început să-şi intensifice activitatea în ceea ce priveşte adopţiile. În luna ianuarie a acestui an au fost eutanasiaţi 22 de câini şi adoptaţi 38, în februarie au fost 106 adopţii şi 26 de eutanasieri, iar în martie, până acum, au fost 15 adopţii şi nicio eutanasiere. La Ploieşti sunt eutanasiate numai exemplarele bolnave, pentru că ONG-urile au început să se ocupe de adopţii şi, în urma verificărilor pe teren, am constatat că nu sunt probleme, câinii fiind microcipaţi”, ne-a declarat Laura Moagher, directorul Parcului Constantin Stere. În prezent, la adăpostul de la Bucov sunt 1032 de câini.