- Publicitate -

Ce firme vor repara școlile și grădinițele din Ploiești

Primăria Ploiești a anunțat luni, 6 aprilie, că a finalizat procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor de reparații în grădinițe, școli și licee din municipiu. Lucrările vor fi împărțite pe trei loturi, iar valoarea totală a contractului depășește 15,2 milioane de lei.

- Publicitate -

Potrivit reprezentanților Primăriei Ploiești, acordurile-cadru urmează să fie semnate cu S.C. Dekadent Construct S.R.L., Asocierea S.C. Fadmi Prod (lider) și S.C. Conscar Edil S.R.L., respectiv S.C. Vialis Engineering S.R.L.

Intervențiile vor fi împărțite pe trei categorii de unități de învățământ: lotul I – colegii și licee, lotul al II-lea – școli, iar lotul al III-lea – grădinițe și creșe.

- Publicitate -

Obiectul contractului este unul extins și include reparații de tencuieli și zugrăveli, refacerea pardoselilor, placaje din gresie și faianță, lucrări la zidărie și pereți, confecții metalice și reparații de hidroizolații. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de împrejmuire, înlocuirea tâmplăriei, realizarea de trotuare, asfaltarea curților, precum și reparații la șarpante și învelitori.

Pe lista intervențiilor se regăsesc și lucrări la instalațiile electrice, de canalizare, sanitare și termice, dar și izolarea conductelor.

„Valoarea acordului-cadru de lucrări pentru lotul 1 – colegii/licee este de 5.893.134,05 lei, fără TVA. Pentru lotul 2 – școli, valoarea este de 5.521.439,90 lei, fără TVA, iar pentru lotul 3 – grădinițe și creșe, valoarea este de 3.821.639,02 lei, fără TVA”, a transmis Primăria Ploiești.

- Publicitate -

Reamintim faptul că, momentan, la Ploiești nu a fost încă aprobat bugetul local. Acesta va include și sumele alocate pentru reparațiile la unitățile de învățământ din anul curent, fiind stabilită, totodată, lista școlilor, liceelor și grădinițelor care vor intra în acest program. De regulă aceste lucrări sunt planificate a fi efectuate, în special, în perioada vacanței de vară.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -