- Publicitate -

Ce proiecte cu finanțare europeană au fost deblocate, în 2025, la Ploiești

Anul 2025 nu a fost unul ușor pentru Primăria Ploiești, cel puțin din punct de vedere financiar, în contextul datoriilor din mandatul trecut. La Ploiești, în 2025, s-a reușit, însă, deblocarea proiectelor majore cu finanțare europeană. Realizarea legăturii Gara de Sud – Gara de Vest și achiziția a 20 de tramvaie noi sunt doar două dintre cele mai mari investiții care vor fi derulate în 2026.

- Publicitate -

La nivelul lunii octombrie 2025, Asociația de Dezvoltare Regională Sud – Muntenia anunța că municipalitatea ploieșteană figura cu 16 proiecte depuse care vizau diverse capitole, respectiv „dezvoltarea orașului – mobilitatea urbană, regenerarea urbană, eficiență energetică, educație, digitalizare și turism”.

„Cele mai mari proiecte, cumulat, fac peste 700 de milioane de lei fără TVA, ceea ce înseamnă că avem oportunitatea ca, într-un termen de la unu până la trei ani de la momentul când dăm ordinul de începere, de execuție, a lucrărilor să avem investiții, simultan, cu mult peste 100 de milioane de euro”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

Lista proiectelor europene deblocate în 2025 la Ploiești

Dincolo de volumul mare de muncă pentru întocmirea documentațiilor în vederea accesării finanțărilor europene, anul 2025 s-a concretizat cu semnarea a numeroase contracte de finanțare, dar și de execuție.

„A fost un an greu pentru colegii din Primăria Ploiești. Aveam foarte multe restanțe și, cumva, acest an fost undeva de echilibrare. Suntem departe de a fi echilibrați din punct de vedere financiar. Și 2026 va fi un an destul de greu.

Partea cea mai bună este că am deblocat marile proiecte cu finanțare europeană sau chiar am adăugat proiecte noi. A fost, realmente, o muncă foarte, foarte intensă”, a susținut Mihai Polițeanu, care a prezentat un scurt bilanț al proiectelor care au prins viață la Ploiești.

- Publicitate -

Străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest

Poate unul dintre cele mai majore proiecte deblocate vizează străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest. Finanțarea pentru acest proiect a fost pierdută în mandatul trecut, ca de altfel și finanțarea pentru aproape trei sferturi dintre proiectele aflate în derulare, în 2023, la Ploiești. (Detalii AICI)

„Am să dau câteva exemple: toată documentația, procedura de achiziție, de licitație, care a fost dusă la final privind străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest. S-a dat ordinul de începere. Undeva în ianuarie – februarie, în funcție de vreme, se va trece la organizarea de șantier și, ulterior, vor începe lucrările efective.

De asemenea refacerea piețelor din fața celor două gări, Gara de Sud, respectiv Gara de Vest, inclusiv pasarela subterană din fața gării de sud, este un alt proiect european pe care l-am salvat. Suntem în procedură de achiziție și suntem în etapele finale la evaluarea financiară a ofertelor depuse. Deci, undeva în ianuarie, vom anunța și câștigătorul”, a precizat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

Gara de Sud

Undă verde pentru tramvaie noi

Unul dintre proiectele majore care vor prinde viață la Ploiești este legat de achiziția a 20 de tramvaie noi. (Detalii AICI)

„Am reușit să trecem prin Consiliul Local, inclusiv cu ajutorul ploieștenilor, proiectul de înnoire, după 35 de ani, a flotei de tramvaie. Asta înseamnă o investiție de 50 de milioane de euro, care include 20 de tramvaie noi, respectiv refacerea depoului de tramvaie. Suntem în procedură de asigurare de finanțare.

Comisia europeană ne-a dat ok-ul pentru finanțarea nerambursabilă de 9 milioane de euro. Suntem deja în pașii finali de contractare a împrumutul de 36 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții”, susține Mihai Polițeanu.

- Publicitate -
tramvaie noi
Valoarea totală a proiectului privind achiziția a 20 de tramvaie și reabilitarea depoului este de circa 200.000.000 lei fără TVA.

Reabilitare de rețele și achiziție de motoare termice

Pe partea de investiții majore figurează și începerea reabilitării sistemului de termoficare, respectiv reabilitarea a 24 de kilometri de rețea termică și achiziția de motoare în cogenerare. (Detalii AICI)

„Am dat, deasemenea drumul la licitație, va dura, pentru că este o valoare destul de mare, pentru lucrările de reabilitare a 24 de km de rețea de termoficare, între 45 – 50 de milioane de euro.

Suntem în faza finală, sper să se termine cu bine, a procedurii de achiziție a unui grup de motoare de 40 de MW, motoare în cogenerare. Dacă totul merge bine, poate chiar zilele acestea sau începutul lunii ianuarie vom avea un câștigător al licitației. Vom vedea în cât timp vor fi livrate motoarele.

- Publicitate -

Dacă va fi vorba de câteva luni atunci vom spera că, măcar o parte dintre ele vor fi intra în funcțiune încă de iarna viitoare. Dacă va dura mai mult livrarea efectivă a motoarelor ele vor fi instalate și vor funcționa în 2027.

motoare cogenerare Termo
Motoarele vor contribui la producerea de energie termică și electrică.

Regenerare urbană în centrul Ploieștiului

Pe lista de proiecte pentru care s-a lucrat intes în 2025 figurează inclusiv refacerea centrului municipiului, care include o serie de lucrări de regenerare urbană. (Detalii AICI)

„Refacerea centrului Ploieștiului suntem la doar câteva zile, două săptămâni, de demarare a licitației pentru execuția lucrărilor, pentru refacerea centrului Ploieștiului”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

zona centrala Ploiești

Reabilitarea și modernizarea străzii Mihai Bravu

De pe lista proiectelor pentru care s-a lucrat, în 2025, pentru finalizarea documentațiilor figurează modernizarea și reabilitarea străzii Mihai Bravu, care include inclusiv scoaterea liniilor de tramvai (Detalii AICI).

„O să dăm drumul la licitație chiar de anul străzii, chiar dacă o să apară în SEAP la începutul anului viitor, la reabilitarea străzii Mihai Bravu, inclusiv scoaterea liniilor de tramvai, care zac acolo de 35 de ani”, a precizat Mihai Polițeanu care a concluzionat că multe proiecte vor deveni vizibile în cursul anului 2026 – începutul anului 2027.

Mihai Bravu

Valoarea proiectelor aflate în derulare la Ploiești

  • Străpungerea Gara de Sud – Gara de Vest – 81.133.594 lei fără TVA
  • Refacerea zonelor  Gării de Sud și Gării de Vest – 48.438.907 lei fără TVA
  • Achiziția a 20 de tramvaie și reabilitarea depoului – 200.000.000 lei fără TVA

 

  • Reabilitare 24 km de rețea termică – 172.222.934 lei fără TVA
  • Achiziție grup motoare în cogenerare Termo – 57.843.200 lei fără TVA
  • Refacerea centrului Ploieștiului – 96.272.559 fără TVA
  • Reabilitarea străzii Mihai Bravu –  24.166.100 lei fără TVA – fonduri proprii (împrumut)

Proiecte derulate la Ploiești

Numărul proiectelor pentru care s-a lucrat la documentații ori au fost implementate în 2025 este mult mai mare.

- Publicitate -

Sănătate

  • prevenție nosocomiale (Pedriatrie și Municipal), digitalizare (spitalele de Pedriatrie și Municipal) și modernizare ambulatoriu (Pediatrie).

Educație

  • proiect de renovare Școala George Coșbuc și CN Mihai Viteazul
  • dotări TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive pentru 47 de unități (grădinițe, școli și licee)
  • modernizare grădinițele Crai Nou, Nr. 30, Nr. 33, Nr. 39 și modernizare școlile Berthelot și Mihai Eminescu, Nr 22
  • eficientizare energetică – proiecte pentru liceele Sf. Apostol Andrei, 1 Mai și A.I. Cuza
  • modernizarea școlilor Sf Vineri, Basarabescu, Andrei Muresanu, Socolescu

Mediu

  • amenajare platforme de colectare a deșeurilor menajere în zonele rezidențiale – 198 insule ecologice – în 2025 a început montarea lor

Urbanism și regenerare urbană

  • PUZ zona centrală în format GIS și PUG.
  • continuarea proiectului de regenerare urbană: Cartier Pictor Rosenthal

Digitalizare

  • proiecte de digitalizare Primărie și SPFL Ploiești

Spații verzi

  • proiect pentru modernizarea Parcului Mihai I (parcul de la Sala Sporturilor).

Cum va fi bugetul în 2026 la Ploiești

Anul 2025 s-a dovedit greu, mai ales din punct de vedere financiar, în contextul datoriilor acumulate în mandatul trecut, pentru anumite servicii.

„Am echilibrat cât de cât financiar Primăria Ploiești. Pentru termoficare am dat în acest an 216 milioane de lei, peste 40 de milioane de euro… O sumă uriașă, care nu s-a mai dat în istoria Ploieștiului. Tocmai pentru că aveam datorii foarte mari din trecut și încă o să mai plătim trei ani pe datoriile la termoficare făcute în anii anterior. Și multe alte datorii pe care le aveam…

Rămâne pentru la anul să ieșim la liman, vom vedea cum, care este soluția juridică cu TCE, pentru că oamenii de acolo, angajații, sunt speriați de situația financiară a TCE. Din nou datorii istorice pe care TCE nu le poate plăti în termen la ANAF până în iunie 2026.

De asemenea va trebui bugetul pentru investiții să îl creștem încetul cu încetul. A fost mai mare anul acesta față de anul anterior când a fost fost 0, dar nu a fost spectaculos. În anul 2026 trebuie să creștem bugetul de investiții”, a susținut primarul Ploieștiului.

VIDEO: Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, despre proiectele cu finanțare europeană salvate, în 2025

Prin urmare anul 2025 nu a fost lipsit de dificultăți financiare generate de datoriile acumulate în anii trecuți. S-a obținut în schimb deblocarea unor proiecte majore pentru infrastructura din Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -