După ce Observatorul Prahovean a dezvăluit ce prime a încasat conducerea societății Hale și PIEȚE SA, care administrează piețele din Ploiești, reprezentanții sindicaliștilor au reacționat.
În ciuda stării jalnice a piețelor din Ploiești, conducerea societății care le administrează a primit bonificații importante.
Astfel, la solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Hale și Piețe SA a transmis valoarea acestor bonificații, după cum urmează:
Directorul general, Răzvan Lungu, a încasat 50.017 lei net;
Directorul economic, Ec Angela Stănciulescu, a încasat 22.635 lei net;
Fiecare membru din Consiliul de Administrație a încasat câte 7499 lei net.
În total, valoarea ”bonificațiilor” a depășit suma de 100.000 de lei net.
Detalii aici: Directorul Hale și Piețe SA Ploiești, premiat cu 50.017 de lei pentru ”îndeplinirea indicatorilor de performanță”
Astăzi, SINDICATUL ADMINISTRATIEI PUBLICE SI ASISTENTEI SOCIALE “ALEXANDRU IOAN CUZA” (SAPAS), condus de Florian Radu, a transmis un comunicat de presă prin care critică premierea șefilor de la Hale și Piețe, pe care îi acuză că refuză renegocierea contractului colectiv de muncă:
”SINDICATUL ADMINISTRATIEI PUBLICE SI ASISTENTEI SOCIALE “ALEXANDRU IOAN CUZA” (SAPAS) reprezentat legal prin Presedinte – dl. Radu Florian Constantin, afiliat la FEDERATIA PUBLISIND, reprezentata legal prin Presedinte – dl. Teoroc Stefan, organizatie sindicala reprezentativa la nivelul SC HALE SI PIETE SA Ploiesti, prin Incheierea civila nr. 93/17.01.2024 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, sesizeaza inca o data lipsa grava de transparenta a conducerii acestei institutii, atat in ceea ce priveste modul de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare, cat si in ceea ce priveste modul de stabilire a salariilor angajatilor.
Astfel, in contextul informatiilor publice referitoare la acordarea de prime substantiale pentru personalul din conducerea SC HALE SI PIETE SA Ploiesti, SAPAS a solicitat in data de 16.07.2024, in temeiul dispozitiilor art. 98, alin. (4), lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificarile si completarile ulterioare, comunicarea situaţiei economico-financiară a unităţii la zi, precum şi perspectiva de evoluţie a acesteia pe următoarea perioadă contractuală, pentru a se permite partii sindicale, astfel cum reglementeaza norma legala invocata, realizarea analizei situatiei financiare a unitatii care a permis acordarea unor prime substantiale pentru conducerea institutiei, dar care “nu permite” majorarea salariilor de baza ale angajatilor ca urmare a unei reglementari legale in vigoare.
Anterior aplicarii acestei masuri de “premiere” a performantelor personalului din conducerea SC HALE SI PIETE SA Ploiesti, SAPAS a solicitat in data de 25.06.2024, o noua renegociere a clauzelor CCM, ca urmare a adoptarii HG nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Solicitarea a fost reiterata in data de 11.07.2024, respectiv 16.07.2024, fara vreun raspuns din partea angajatorului cu privire la cererea formulata. Solicitarea partii sindicale intemeiata pe dispozitiile art. 97, art. 98 si art. 116 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, precum si pe clauzele stipulate in Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, respectiv art. 5 privind modificarea CCM-ului, a fost total ignorata de catre angajator.
Drept consecinta a acestui fapt, SAPAS a sesizat in scris toate institutiile abilitate de control atat in domeniul dialogului social, cat si financiar-contabil.
In contextul aplicarii masurilor de austeritate impuse prin prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, context in care drepturile angajatilor unitatii au fost limitate considerabil, in special drepturile salariale, sesizam grave suspiciuni cu privire la respectarea cadrului legal in ceea ce priveste acordarea primelor pentru persoanele din conducerea institutiei, prime in cuantum si de 50.000 lei.
De asemenea, sesizam lipsa grava de transparenta a angajatorului in ceea ce priveste modul de stabilire a salariilor angajatilor, acesta amanand in mod nejustificat negocierea si stabilirea unei grile de salarizare la nivelul unitatii.
Mai mult decat atat, procedura de informare si consultare nu este respectata de catre angajator, acesta nepunand la dispozitia partii sindicale documentele solicitate in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
In temeiul aspectelor expuse, SAPAS s-a adresat institutiilor abilitate pentru adoptarea si aplicarea masurilor corespunzatoare, in vederea restabilirii cadrului legale pentru desfasurarea dialogului social.
Subliniem ca daca si la nivelul celorlalte autoritati/institutii publice si operatori economici locali in cadrul carora SAPAS detine membri, dialogul social s-a desfasurat initial cu oarecare dificultate, in final acesta s-a reglementat, fiind derulat in prezent pe baze constructive pentru ambii parteneri sociali, atat pentru salariati, dar si pentru angajator.
Acest fapt nu il putem afirma si in cazul unitatii SC HALE SI PIETE SA Ploiesti, la nivelul careia conducerea manifesta in continuare o atitudine total ostila si netransparenta in dialogul cu partea sindicala”.

Ti se face sila ! Aceste prime in conjuctura actuala este bataie de joc ! Cine a fost premiat ! C.A.ul ordonatorul de credite,si eminenta cenusie dir.economic Stanciulescu,protejata lui Paul Palas,fost membru AGA. Actuala AGA.,cu Bogdan Lupu tace si semneaza ca de….are obligatie,….angajarea lui Iordache dir. adj.jurist,dar priceput la tehnic si administrativ,finul lu’ nasu.Negocieri grele…PSD,PNL si ce a mai ramas din PRO ROMANIA …!