spot_img
- Publicitate -

De ce e plin de ciori în Ploiești? Pentru că „ciorile sunt ocrotite de lege”. Spitalul din Suceava a fost amendat pentru distrugerea cuiburilor

Data:

Spitalul de Urgență Suceava s-a ales cu plângere penală făcută de Garda de Mediu pentru că a distrus cuiburile de ciori din curtea spitalului vechi.

- Publicitate -

Probabil, pentru că primăria noastră nu vrea să pățească același lucru, ciorile din Ploiești sunt lăsate să împută zilnic atmosfera din oraș.

În cazul de la Suceava, comisarul-șef al Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu, Adriana Iordache, a declarat că acțiunea spitalului este infracțiune la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, ciorile fiind protejate prin lege.

Comisarul-șef Adriana Iordache a declarat că în urma unui apel la Garda Națională de Mediu și a unei sesizări primite în luna mai a acestui an, cu privire la distrugerea cuiburilor de ciori, comisarii de mediu au mers la spital și au constatat că aspectele semnalate se confirmă.

Ziua a doua la Vatican a Conclavului pentru alegerea Papei

La Vatican, astăzi, 8 mai 2025, este a doua zi a Conclavului pentru alegerea noului Papă. Cardinalii trebuie să aleagă succesorul Papei Francisc, cel...
- Publicitate -

Citește și: „A întors-o ca la Ploiești” a fost înlocuită de „miroase a trandafiri de Ploiești” și „apă caldă ca la Ploiești”. Vreau să mă mut din orașul ăsta!

„În data de 13 mai 2022 în curtea spitalului a avut loc o acțiune de distrugere a cuiburilor de ciori, rezultând mai mulți pui de cioară, aflați în diverse stadii ale ciclului de dezvoltare, căzuți pe spațiul verde. O parte din puii de cioară au fost preluați de Asociația Casa lui Patrocle și relocați ulterior într-un sanctuar de păsări, la Sibiu”, a arătat Adriana Iordache, potrivit monitorulsv.ro.

Ea a mai spus că acele cuiburi au fost distruse în urma unei acțiuni de toaletare a copacilor din curtea spitalului, toaletare executată de o firmă privată la comanda Spitalului Județean.

Conform legii, fapta este considerată infracțiune, iar spitalul „a scăpat ieftin” doar cu amendă. În mod normal, persoana care a comandat acțiunea ar fi trebuit să ajungă la închisoare.

- Publicitate -

Potrivit OUG nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate „Deteriorarea, distrugerea și/ sau culegerea intenționată a cuiburilor și/ sau ouălor din natură” pentru toate speciile de păsări, inclusiv migratoare constituie infracțiune.

Pentru a nu se încălca dispozițiile amintitei ordonanțe, locuitorii Ploieștiului trebuie să suporte zilnic ciorile autohtone deoarece Garda de Mediu le consideră prioritare.

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Cred ca e nevoie de o clarificare, la ce tip de ciori va referiti? In Ploiesti e plin de cel putin 2 genuri diferite de ciori 🙂 Unele protejate de Garda de Mediu, altele protejate de politicieni, pentru voturi… Cred cam putea trai cu primele daca am reusi sa relocam intr-un „sanctuar” (cat mai indepartat) pe celelalte

Comentariile sunt închise.

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...

Șoferul beat, alergat de poliție la Ploiești, a fost prins și amendat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat,...

25 de ani de Metigla în România. Planuri de expansiune europeană

Peste 25 milioane de euro investiți în România...

Ce învață copiii din videoclipuri scurte și ce NU?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Paradă și spectacole, în weekend, pe Bulevardul Castanilor

Bulevardul Independenței va fi închis, în weekend, la Ploiești,...

Zone din Ploiești unde au loc plantări de arbuști și cosit iarbă

SGU Ploiești a prezentat, joi, zonele din Ploiești unde...

Director interimar la TCE Ploiești. Decizia CA a fost prorogată

TCE Ploiești are, începând de miercuri, are un nou...

Cristian Ganea, oficial, director la SC Hale și Piețe Ploiești

Oficial, SC Hale și Piețe Ploiești, societatea aflată în...
- Publicitate -

Noi demersuri pentru conectarea Văii Slănicului la gaze

Marți, 6 mai 2025, la sediul Consiliului Județean Prahova,...

Zeci de parcuri fotovoltaice, construite de primării în Prahova

Zeci de primării din Prahova speră să scape de...

Amendă de 2.000 de lei pentru moloz aruncat ilegal la Ploiești

Un conducător auto s-a convins că nu este bine...

Bogdan Bălan a câștigat alegerile pentru Primăria Secăria

Alegerile locale pentru Primăria Secăria, organizate astăzi în aceeași...