- Publicitate -

Noi detalii cu privire la viitorul Spital Municipal de Urgență Ploiești. Când ar putea fi finalizate lucrările

Primăria Ploiești intenționează să construiască un Spital Municipal de Urgență în zona străzii Ghighiului, în vecinătatea Hipodromului Ploiești. Consilierul pe probleme de sănătate al primarului municipiului Ploiești, Mariana Câju, a detaliat pașii care vor fi parcurși pentru viitoarea unitate medicală.

Proiectul propus de Primăria Ploiești vizează construirea unui Spital Municipal de Urgență în vecinătatea Hipodromului Ploiești, urmând să fie comasate cele două unități medicale aflate în administrarea municipalității, respectiv Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal.

- Publicitate -

Primul pas inițiat de Primăria Ploiești a fost făcut în luna mai 2021, prin depunerea cererii către Compania Națională de Investiții pentru a include Spitalul Municipal de Urgență Ploiești pe lista de sinteză.

Citește și: Spitalul Municipal de Urgență Ploiești, pe lista scurtă a Ministerului Dezvoltării. Unde va fi construit

Am analizat în acel moment posibilitatea finanțării de la CNI și am hotărât ca să începem discuțiile cu Banca Mondială pentru realizarea unui studiu pentru acest spital. Mai mult decât atât, un element important care a dus la această decizie a fost faptul că cu această instituție financiară nu este nevoie de licitație pentru atribuire pentru aceste lucrări. Practic și costul pentru acest studiu de prefezabilitate a fost destul de mic, spunem noi. Primăria Municipiului Ploiești va plăti 100.000 de euro, cealaltă jumătate fiind plătită de Banca Mondială”, a susținut Mariana Câju, consilierul pe probleme de sănătate al primarului municipiului Ploiești.

- Publicitate -

Memorandumul cu Banca Mondială a fost deja semnat, urmând ca studiul de prefezabilitate să fie livrat la finele lunii mai.

Termenul este 31 mai. Suntem în discuții avansate cu Banca Mondială. În acest moment am depășit partea legată de terenul pe care va fi amplasat obiectivul. De asemenea situația financiară a fost analizată. Analizăm în acest moment structura spitalului, practic numărul de paturi pentru că există această politică și, în general, nu numai sa Băncii Mondiale, de a reduce acest număr de paturi și de a eficientiza spitalele, a le îndrepta spre o spitalizare de zi”, a anunțat Mariana Câju.

Citește și: Ministrul Sănătății, despre viitorul Spital Municipal de Urgență Ploiești: „E nevoie de o structură flexibilă” – VIDEO

Studiul de fezabilitate ar urma să fie finalizat până în toamna anului 2022, urmând ca după această dată să fie scoasă la licitație achiziția serviciilor de proiectare, execuție, dotare și mentenanță.

- Publicitate -

Obiectivul se va realiza în parteneriat public privat și cele trei bănci, Banca Mondială, BEI și BERD, au deja un preacord ca să finanțeze Spitalul Municipal de Urgență Ploiești. Se va realiza în parteneriat public privat, iar licitația pentru proiectare, execuție, dotare și mentenanță va fi undeva în luna octombrie – noiembrie. Sperăm să atribuim acest proiect până în primăvara lui 2023 când vor începe lucrările. Am estimat finalizarea lucrărilor la începutul anului 2026 și ne-am orientat spre această dată analizând comparativ cu posibilitatea de a intra la finanțare pe PNRR”, a menționat Mariana Câju, precizând că s-a ținut cont și de faptul că ultima tragere va avea loc în luna iunie 2026.

Citește și: Viitorul Spital Municipal de Urgență din Ploiești va fi construit pe strada Ghighiului. Consiliul Local a aprobat un nou amplasament – VIDEO

Pe latură financiară, valoarea lucrărilor de construire a unui nou spital în Ploiești va fi cunoscută la finalizarea studiului de prefezabilitate. Costurile au fost estimate, potrivit consilierului pe probleme de sănătate al primarului municipiului Ploiești, la 170 de milioane de euro.

Proiectul nostru, comparativ ca dimensiune cu alte spitale, dar vom afla în detaliu această sumă la finalul studiului de prefezabilitate, va fi de 170 de milioane de euro. Primăria Municipiului Ploiești poate garanta un credit, în funcție de gradul de finanțare și de creditele pe care le are în acest moment și care se vor stinge în anii următori, de 110 milioane de euro. Diferența va fi asigurată de la bugetul de stat sau din fonduri europene. Sunt discuții tehnice pe care le avem în acest moment, inclusiv cu ministerul, care sperăm să ne asigure suport pentru realizarea structurii spitalului”, a precizat Mariana Câju.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -