- Publicitate -

Viitorul Spital Municipal de Urgență din Ploiești va fi construit pe strada Ghighiului. Consiliul Local a aprobat un nou amplasament – VIDEO

Aleșii locali din Ploiești au aprobat, vineri, în ședință extraordinară, un alt amplasament pentru viitorul Spital Municipal de Urgență, respectiv zona din apropierea Hipodromului, pe strada Ghighiului. Decizia vine după ce, în ultimii patru ani, municipalitatea s-a chinuit să preia de la MApN o suprafață de peste 7 hectare pe strada Torcătorilor.

Proiectul privind stabilirea noului amplasament pe strada Ghighiului, pentru viitor Spital Municipal de Urgență Ploiești, a fost aprobat cu majoritate de voturi.

Consilierul local George Botez (PSD) a solicitat municipalității, înainte de vot, să nu se renunțe la proiectele care urmau să fie derulate în zona propusă ca nou amplasament pentru Spitalul Municipal de Urgență, dar nici la suprafața care ar fi trebuit să fie preluată de la MApN.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a explicat care au fost argumentele pentru alegerea unei noi locații, precizând că s-a dorit în primul rând urgentarea parcurgerii tuturor pașilor necesari, astfel încât construcția efectivă a viitoarei unități medicale să fie demarată într-un timp cât mai scurt, menționând, totodată, că nu va fi abandonat nici proiectul de preluare a terenului de la MApN.

Documentația specifică pentru construirea viitoarei unități medicale va fi depusă la Compania Națională de Investiții.

Citește și: Se schimbă amplasamentul pentru Spitalul Municipal de Urgență Ploiești. Cum arată proiectul care va figura pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!
- Publicitate -

Sondaj

Dacă Andrei Volosevici va candida pentru un nou mandat la Primăria Ploiești îl veți realege?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Teribilism: O gașcă de adolescenți a rupt ușa unui autobuz de pe traseul 30 din Ploiești

Aprinderea iluminatului festiv din Ploiești a scos din case sute de ploieșteni, de toate vârstele, care au luat cu asalt luni seară centrul orașului. Printre...

ANSVSA: Evitați toxiinfecțiile alimentare. Comercializarea porcilor din zonele cu restricții este interzisă

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Sacrificarea...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Teribilism: O gașcă de adolescenți a rupt ușa unui autobuz de pe traseul 30 din Ploiești

Aprinderea iluminatului festiv din Ploiești a scos din case sute de ploieșteni, de toate vârstele, care au luat cu asalt luni seară centrul orașului. Printre...

ANSVSA: Evitați toxiinfecțiile alimentare. Comercializarea porcilor din zonele cu restricții este interzisă

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Sacrificarea...

”Atât s-a putut” la Ploiești. Cum arată Orășelul Copiilor în comparație cu alte târguri de Crăciun din țară [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae vă invită să urmăriți o nouă ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE. Aceasta este dedicată felului în...

Cum arată iluminatul festiv din centrul Ploieștiului față de cel din cartiere [FOTO]

Luni seară, în jurul orei 18.00, în Ploiești a fost aprins în mod oficial iluminatul festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dacă în centrul...

Fratele lui Tzancă Uraganu, vizat de perchezițiile preoților falși din Ploiești care înșelau oameni

Marți dimineață mascații au descins la adresele mai multor ploieșteni care înșelau oameni prin intermediul anunțurilor publicate pe internet. Aceștia se pretindeau a fi...

Parteneri

MindArchitect

WallStreet

Țara care te-ar putea lăsa să transporți la aeroport lichide în bagajul de mână
- Publicitate -