- Publicitate -

Cămătarul Liviu Tudoran din Bălțești a fost arestat

catuseCămătarii nu au parte de un sfârșit de an liniștit. După ce cămătarul Gogoașă din Băicoi a fost arestat pentru șantaj, acum a venit rândul lui Liviu Tudoran, din Bălțești. Acesta este acuzat de trei infracţiuni de şantaj, trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, o infracţiune de complicitate la înşelăciune, fapte săvârşite pe raza judeţului nostru în perioada decembrie 2009 – octombrie 2010. Același procuror care l-a arestat pe Gogoașă, Eduard Bugeac, a fost cel care a condus ancheta și în cazul lui Liviu Tudoran, pe numele căruia a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

- Publicitate -

Poliția a trimis un comunicat de presă în care a descris câteva fapte care se regăsesc în rechizitoriul cauzei: Din cercetări a rezultat faptul că prin exercitarea de ameninţări, inculpatul a solicitat uneia dintre părţile vătămate să crească preţul de vânzare a unor produse agricole pe care acesta le comercializa. Scopul era ca ambele societăţi comerciale (a părţii vătămate şi a inculpatului) să vândă produsele la acelasi preţ, respectiv unul ridicat. Întrucat a fost refuzat, Tudoran Liviu însoţit de câţiva apropiaţi de-ai săi au agresat fizic cu bâtele atât partea vătămată cât şi angajaţii acestuia, vandalizându-i totodată magazinul.
În cursul anului 2008 o altă parte vătămată a împrumutat de la inculpat suma de 30.000 lei, sumă pe care a restituit-o integral după aproximativ 6 luni de zile, inclusiv o dobândă de 25% pe lună, împrumut pentru care a fost lăsat drept gaj un autoturism de teren.
Dupa achitarea integrală a împrumutului, Tudoran Liviu a refuzat restituirea autoturismului, exercitând acte de ameninţare şi constrângere asupra părţii vătămate pentru a o determina să-i remită suma de 60.000 lei, reprezentand dobânzi aplicate unilateral.
În cursul anului 2008 o altă parte vătămată a împrumutat de la inculpat suma de 14.000 lei (10.000 lei împrumut efectiv şi dobânda de 4.000 lei). Întrucât partea vătămată nu a restituit suma împrumutată la sfârşitul perioadei convenite, a fost constrânsă să-i achite timp de 6 luni câte 4.000 lei, reprezentând dobânda. Mai mult, inculpatul i-a solicitat pentru acelaşi împrumut suma de 22.000 lei, exercitând totodată ameninţări faţă de partea vătămată şi familia acesteia.
În urma stării de teroare induse, pentru a-i fi lăsată familia în pace, partea vătămată a semnat o chitanţă prin care a vândut inculpatului un magazin pe care îl deţinea.
Totodată, inculpatul a reuşit să achiziţioneze un teren şi o casă aparţinând acestei părţi vătămate prin inducerea în eroare a executorului judecătoresc. Concret, după o înţelegere prealabilă, el a participat alături doi apropiaţi la o licitaţie prin care erau scoase la vânzare bunurile respective. Pentru a fi sigur că va cumpăra bunurile la un preţ foarte mic, complicii săi, participanţi la licitaţie, au primit bani de la el, astfel că licitaţia s-a încheiat la aproape un sfert din valoare de pornire.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -