Senatul a aprobat marți, 19 mai, proiectul care interzice cursurile proprii la valută, aplicate de firme, în cazul facturilor. Inițiativa legislativă a trecut de Senat cu 73 de voturi pentru, 39 împotrivă și o abținere.
Potrivit documentului, facturile emise în euro sau în alte valute ar putea fi convertite exclusiv la cursul oficial al Băncii Naționale a României (BNR), din ziua precedentă emiterii.
Proiectul modifică OG 21/1992 privind protecția consumatorilor
Inițiativa legislativă îi aparține deputatului USR Cezar Drăgoescu. Aceasta extinde regulile de conversie valutară, la toți operatorii economici, nu doar la furnizorii de telecomunicații. Inițial, proiectul viza exclusiv facturile de telefonie și internet. Măsura s-a impus după ce mai mulți operatori aplicau propriile cursuri de schimb pentru conversia sumelor exprimate în euro. Acest lucru genera costuri suplimentare pentru consumatori.
Ulterior, inițiativa a fost extinsă la toate bunurile și serviciile cu prețuri exprimate în valută. Acum intră aici și achiziții de locuințe, autoturisme, servicii turistice sau alte contracte comerciale.
Dacă legea va intra în vigoare, operatorii economici vor avea la dispoziție 90 de zile pentru actualizarea contractelor existente. Modificarea ar urma să se facă prin acte adiționale, fără costuri suplimentare pentru consumatori.
După votul din Senat, proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.
