- Publicitate -

Mehmet Topal și-a cerut scuze suporterilor Petrolului. Va mai rămâne la Ploiești?

Petrolul Ploiești a pierdut categoric, scor 1-5, meciul cu Oțelul Galați, disputat pe stadionul „Ilie Oană”, luni seară, în ultima etapă din play-out-ul SuperLigii. În ciuda eșecului dur, ploieștenii au rămas în prima ligă, datorită victoriei obținute de Metaloglobus în deplasare cu Farul, scor 1-0.

- Publicitate -

Pentru Petrolul a marcat Ignat, în minutul 42, în timp ce golurile gălățenilor au fost înscrise de Bordun, Nuno Pedro, Luan, Neicu și Patrick. Rareș Pop a fost eliminat în minutul 45, iar Luan Campos s-a accidentat grav în minutul 54 și a fost transportat de urgență la spital.

La finalul partidei, în timp ce fanii Petrolului au scandat „Demisia!”, antrenorul Mehmet Topal și-a cerut scuze suporterilor și a spus că își asumă responsabilitatea pentru rezultat.

- Publicitate -

„Azi am încasat o înfrângere grea, iar pentru asta eu le cer scuze suporterilor. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru un astfel de rezultat”, a declarat Mehmet Topal, potrivit DIGI SPORT.

Tehnicianul turc a precizat că echipa și-a îndeplinit obiectivul principal, salvarea de la retrogradare, chiar dacă bucuria nu poate fi deplină după un asemenea rezultat.

Topal a vorbit și despre viitorul său la Petrolul, însă a evitat să spună clar dacă va continua pe banca tehnică. Acesta a transmis că Petrolul are nevoie de condiții mai bune pentru a putea lupta pentru play-off.

„O echipă ca Petrolul trebuie să fie în play-off, pentru că avem un stadion extraordinar, dar și suporteri pe măsură. Însă, pentru asta, este nevoie de o bază de antrenament, de un loc pentru odihnă, de masă. Sunt multe lucruri care trebuie schimbate”, a mai spus Mehmet Topal.

Antrenorul a adăugat că Petrolul are un loc special în inima sa, fiind primul club pe care l-a antrenat, însă nu poate confirma în acest moment dacă va continua și sezonul viitor.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Ce simte un om înainte să sară din avion: o zi printre parașutiștii de la Strejnicu

Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu...

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -