La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar începutul. Am urcat din nou în avion, la un an după prima experiență, și Ploieștiul de sus arată la fel de uluitor de frumos. Poate chiar mai bine, cu ochelarii celui care acum știe la ce să se uite.
Din articol
Citește la final ce surpriză a pregătit Aeroclubul României pentru 30 mai
Există locuri care te schimbă puțin. Nu dramatic, nu cu trâmbițe și revelații, ci discret, ca o lumină care se aprinde undeva în interior și nu se mai stinge complet. Aerodromul Strejnic e unul dintre ele.
Am mai scris despre el, acum un an. Am urcat prima oară într-un avion mic, am semnat declarația aceea pe proprie răspundere care te face să-ți recitești testamentul mental, am zburat deasupra Ploieștiului și am coborât amețită, zâmbind puțin stupid. Ați citit articolul. Mulți dintre voi m-ați întrebat de atunci: „Și? Ai mai urcat?”
Răspunsul e: da. Și nu mă opresc!
Strejnicu, în 2026 — o altă energie
Aeroclubul Teritorial „Gheorghe Bănciulescu” e, pentru cine nu știe, divizia teritorială a Aeroclubului României. Funcționează la câțiva kilometri de Ploiești, la Strejnicu, discret și eficient, ca orice lucru serios. Oferă cursuri gratuite de pilotaj (da, gratuit, suntem singura țară din Europa care face asta!) și zboruri de agrement pentru publicul larg: survolul Ploieștiului, al împrejurimilor, sau, pentru cei cu nervi de oțel, și curaj nebun, zbor acrobatic.
Dacă în aprilie 2025 Strejnicul era un aerodrom liniștit de primăvară, în mai 2026 pulsează altfel. Pregătirile pentru „Avioane și Motoare”, cel mai mare airshow din Prahova, programat pe 30 mai, se simt în aer, la propriu. Piloți, tehnicieni, echipamente. Și un freamăt pe care numai aviatorii știu a-l traduce.
Urcăm din nou
Procedura e aceeași. Declarația pe proprie răspundere — am citit-o mai repede de data asta, dar nu am sărit peste ea; există un respect pe care îl datorezi unui document care îți amintește că nu ești invincibil. Echiparea, căștile, prinderea de scaun…
De data asta nu cu ZLIN. Mă simt ceva mai bine. Îl văd pe Sebi, pilotul, în stânga mea, și parcă îmi dă un sentiment de siguranță mai mare.
Motorul pornit, încălzit. Rulăm. Sebi manevrează aparatul de zbor cu eleganța cuiva care a făcut asta de mii de ori. Și apoi… decolarea.
Îmi amintesc că, prima oară, am vrut să descriu senzația și nu am găsit cuvintele potrivite. Nici acum nu le găsesc. E un moment în care corpul tău, obișnuit cu greutatea și cu pământul, realizează brusc că regulile s-au schimbat. Și în loc să protesteze, cedează. Se lasă dus.
Ploieștiul de sus, în 2026
Ziua a fost senină, un mai generos, cu cerul spălat și vizibilitate până departe. De la înălțime, orașul arată ca o hartă vie, ca o poveste scrisă din aer.
Acum știu unde să caut reperele: „Uite stadionul Ilie Oană!”, îl recunoști imediat, dreptunghiul verde aprins între blocuri. „Uite Hipodromul!”, care, spun asta și a doua oară, se vede magnific de sus. „Uite redacția!”, nu m-am putut abține, e un reflex profesional.
Dar ceea ce te uimește, de fapt, nu sunt reperele mari. Sunt detaliile. Parcurile pe care nu le observi când treci pe lângă ele, cartierele care dintr-o dată au o logică pe care strada nu ți-o oferă, șoselele care șerpuiesc spre Câmpina, spre Târgoviște, spre Bucov. Ploieștiul de sus e un alt oraș. Mai ordonat. Mai frumos. Mai al tău.
„Ai băgat de seamă ce-i în dreapta? Munții”, a spus pilotul în cască, cu tonul cuiva care știe că asta e bomba. Și da, Bucegii, în depărtare, înghețați și imenși, ca un decor de operă pus acolo anume. Iar Sebi, deși este în stânga mea, tot comunicarea prin cască trebuie să o folosească. Zgomotul motorului face imposibilă modalitatea fără căști.
30 mai, la „Avioane și motoare” cerul deasupra Strejnicului se umple
Dacă survolul Ploieștiului e o experiență pentru suflet, airshow-ul „Avioane și Motoare” de pe 30 mai, la Aerodromul Strejnic, este o experiență pentru toate simțurile.
Pe pistă vor evolua piloți de excepție: Mihnea Istrate — SOLO FOX, la manșa unui MDM-1 Fox, planor acrobatic care sfidează fizica în fiecare manevră. Și The Pelicans, formația acrobatică a Aeroclubului României — Mădălin Gârbea, Mircea Olteanu, Eduard Despescu, sub îndrumarea instructorului Andreea Bănesaru — care transformă cerul într-o coregrafie.
Intrarea e liberă. Data, 30 mai. Locul, Aerodromul Strejnic.
Ce trebuie să știi dacă vrei să zbori
Câteva lucruri rămân valabile indiferent de an:
Ai nevoie de o stare de sănătate bună — afecțiunile cardiace pot fi un impediment real. Există limite de înălțime (aprox. 1,95 m) și greutate (aprox. 100 kg). Și există acea declarație pe proprie răspundere, pe care nu o poți semna în fugă, sau poți, dar nu ar trebui.
În rest? Curaj. Nici măcar mult. Câteva grame din cel pe care îl ai deja, dar nu știi că îl ai.
Detalii despre zborurile de agrement și cursurile de pilotaj: aeroclubulromaniei.ro/ploiesti.
În loc de concluzie
Am coborât, din nou, cu picioarele ușor nesigure pe pământ. E un efect secundar cunoscut. Trece repede.
Ce nu trece e imaginea orașului privit de sus — acel amestec de familiaritate și uimire, de recunoaștere și descoperire. Ploieștiul de jos îl știm prea bine. Pe cel de sus, îl merităm măcar o dată.
„E ca un drog, dă dependență”, mi-a spus Sebastian Dan, instructor la Strejnic, la primul meu zbor. Nu l-am crezut atunci. Acum știu că avea dreptate.
