Anul acesta, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Ploiești a implementat proiectul ”Educație în lumina scenei”, coordonat de P.I.P. Simona Elena Georgescu.
Proiectul a fost finanțat de Fondul Prahova pentru Educație, ediția a IV-a. Prin implementarea proiectului, amfiteatrul a fost reabilitat și dotat cu mobilier modern, sistem de sonorizare, proiecție și iluminat exterior, astfel încât să poată găzdui spectacole, lecții deschise, ateliere creative, concerte, activități de voluntariat și evenimente comunitare.
Beneficiarii direcți ai proiectului au fost cei peste 650 de elevi ai școlii, din ciclul primar și gimnazial, care au avut acces la un spațiu adaptat nevoilor educației moderne și care i-a încurajat să participe activ la activități nonformale. Beneficiarii indirecți au fost profesorii, părinții și comunitatea locală, care au putut utiliza acest spațiu pentru activități educative și culturale.
Dimensiunea educațională a proiectului a fost susținută printr-un program divers de activități: ateliere tematice pentru elevi și părinți, spectacole artistice, concerte, activități de voluntariat și acțiuni dedicate protecției mediului. Acestea au fost realizate în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu” – Orchestra „Flacăra Prahovei” , Ansamblul folcloric „Flacăra Prahovei”, Școala de dans Vogue, Liceul de Artă „Carmen Sylva”, dar și cu Corul Parohiei Irești din Vrancea, coordonat de preotul Ionel Miron.
Aseară, spațiul care, până nu demult, era degradat și neutilizat a prins viață prin muzică, dans, aplauze și emoție la evenimentul de inaugurare Elevii, profesorii, părinții și invitații noștri s-au bucurat împreună de un spectacol dedicat artei, colaborării și comunității.
Le mulțumim partenerilor și invitaților care au contribuit la frumusețea acestui eveniment: Școala de dans Vogue, Ansamblul „Mândrele de la Ploiești” – Liceul de Artă „Carmen Sylva”, Orchestra „Flacăra Prahovei”, și Ansamblul „Flacăra Prahovei”.
Proiectul a promovat învățarea interdisciplinară și experiențială, transferând procesul educațional din sala de clasă într-un spațiu deschis,
