- Publicitate -

Un fotbalist de la Petrolul s-a căsătorit înaintea meciului cu FCSB

Petrolul joacă diseară, de la ora 20.30, în deplasare la FCSB, dar pentru unul dintre fotbaliștii Petrolului evenimentul săptămânii a fost altul. Fundașul Andres Dumitrescu s-a căsătorit cu Andreea Maria, cei doi urmând a deveni în curând părinți.

- Publicitate -

De altfel, ceremonia oficială prin care cei doi și-au unit destinele a fost însoțită și de obișnuitul gest de a afla sexul copilului. În spatele celor doi s-au spart baloanele roz, ceea ce înseamnă că vor avea o fetiță.

Andres Dumitrescu s-a însurat la Slatina

Andres și Andreea s-au căsătorit la Slatina, motiv pentru care fotbalistul a fost învoit de la un antrenament. Cei doi sunt împreună de câțiva ani, dar au decis să facă pasul cel mare abia acum.

- Publicitate -

Andres Dumitrescu a venit la Petrolul în această iarnă, după plecarea lui Robert Sălceanu la Rapid. Fotbalistul, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil până la finalul stagiunii 2026-2027.

Născut la Slatina, Andres Dumitrescu s-a remarcat în tricoul lui Sepsi Sf. Gheorghe, echipă cu care a câștigat două Cupe ale României și tot atâtea Supercupe, înainte să se transfere, în vara lui 2023, la gformație cehă Slavia Praga.

Dumitrescu a revenit, sub formă de împrumut, la Sepsi, pe perioada sezoanelor 2023-2024 și 2024 -2025, iar din vara anului trecut, după ce echipa covăsneană a retrogradat, el a fost detașat la Sigma Olomouc, unde a jucat inclusiv în preliminariile Europa League și faza grupelor Conference League.

- Publicitate -

Fotbalistul a marcat un gol important pentru Petrolul

Fundașul stânga a făcut parte din lotul României la turneul final al Campionatului European Under 21 din 2023, fiind, de asemenea, convocat și la prima reprezentativă, cu prilejul partidei cu Israel, din noiembrie 2023.

De când a venit la Petrolul, Andres a jucat în 13 partide, marcând un gol. El a înscris în finalul meciului cu FC Argeș, scor 2-1, aducând o victorie extrem de importantă pentru echipă.

Înainte de a semna cu Petrolul, Andres a fost curtat insistent de Dinamo, care însă s-a reorientat și până la urmă l-a achiziționat pe Valentin Țicu, fost la Petrolul.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -