- Publicitate -

Ce crede Mehmet Topal despre datoria de 9 milioane de euro pe care a acumulat-o Petrolul. Cum poate fi salvat clubul

Mehmet Topal pregătește meciul cu FCSB, Petrolul urmând să întâlnească echipa campioană vineri, de la ora 20.30, pe Arena Națională din București. Fostul internațional turc a dezvăluit că echipa sa merge în Capitală cu intenția declarată de a câștiga toate cele trei puncte, care ar ajuta-o enorm în lupta pentru evitarea retrogradării.

- Publicitate -

Antrenorul ploieștenilor a abordat și problema datoriilor clubului, care a ajuns la aproximativ 9 milioane de euro (detalii AICI). El crede că autoritățile și mediul de afaceri din oraș și județ trebuie să ia atitudine și să sprijine echipa.

100 de ani de existență trebuie să fie o mândrie

„Avem o echipă cu peste o sută de ani de existență. Este o mândrie, nu sunt foarte multe cluburi în România, care să fi sărbătorit Centenarul. Toată lumea trebuie să se strângă în jurul echipei, de la Primărie la oamenii de afaceri și să contribuie așa cum pot la susținerea echipei. Piatră cu piatră se face un zid, nu contează cât de mare e piatra”, a spus tehnicianul turc, care a exclus varianta revenirii unor investitori din țara sa.

- Publicitate -

„Petrolul este al acestui loc, al orașului Ploiești. Nu cred că ar fi o mândrie ca susținerea să vină din alt loc, cu atât mai mult din altă țară. Această echipă trebuie ajutată de aici. Sper ca toți cei care pot să se mobilizeze și să facem din Petrolul o echipă de play-off sau care chiar să se bată la campionat”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Fotbaliștii au mai primit un salariu restant

Topal a mai mărturisit că, față de mandatele sale precedente, situația financiară la nivel de lot este mult mai bună. Datoriile nu sunt problema noastră. Noi indiferent de situație trebuie să ne concentrăm acum toate energiile pentru a ieși din acest impas, a mai declarat turcul.

Declarațiile sale sunt confirmate de faptul că ieri jucătorii au mai primit un salariu restant, după ce înaintea meciului cu Hermannstadt jucătorii au încasat o primă dublă pentru victoria de la Slobozia.

După meciul cu FCSB, Petrolul va juca pe teren propriu, duminică, 3 mai, de la ora 18.15, contra celor de la UTA. Va fi penultima apariției în fața fanilor ploieșteni din play-out. În ultimele două etape, echipa va juca în deplasare, la Botoșani, și pe teren propriu, cu Oțelul.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp
  1. De acord cu Topal…..dar fara presedintele care incaseaza 10.000 euro/lunar !!!!
    Chiar NU ati inteles ca NU il vrea nimeni din Ploiesti la conducerea echipei ?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -