Cifre sumbre vin de la Institutul Național de Statistică. Rata anuală a inflației a urcat în luna martie la 9,9%. Cea mai mare îngrijorare din ultima vreme a românilor a fost scumpirea carburanților, care a ținut capul de afiș zile la rând și încă ne dă fiori, pentru că lucrurile sunt într-o continuă schimbare. Așadar, efectele complete ale scumpirii carburanților le vom vedea abia din aprilie.
Însă, potrivit analiștilor economici, nu carburanții au fost cei care s-au scumpit cel mai mult luna trecută, ci prețurile serviciilor, care au crescut cu aproximativ 11% față de martie 2025, urmate de mărfurile nealimentare (+10%) și cele alimentare (+7%). Biletele CFR au costat mai mult cu 24%.
Scumpiri de peste 14% s-au înregistrat și la serviciile de apă, canal și salubritate. De asemenea, doamnele au resimțit din plin scumpirile, după ce au constatat că au plătit mai mult pentru serviciile de cosmetică.
Citește și: INSSE: Inflație de 9,7% în România, la finalul lui 2025. Creștere puternică față de 2024
La mărfurile nealimentare, românii au scos mai mulți bani din buzunar pentru factura la energia electrică. Aceasta s-a scumpit odată cu eliminarea plafoanelor.
În materie de produse alimentare, am plătit mai mult, în luna martie, pe cafea. Prețul acesteia a urcat cu peste 23%, față de luna martie a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Ne-au costat mai mult și fructele proaspete, dar și laptele și pâinea s-au scumpit cu aproape 10 procente.
Iar scumpirile vor continua luna aceasta, când, potrivit estimărilor economiștilor, inflația anuală ar putea urca peste 10%. Abia spre final de an s-ar putea să ne mai revenim, atunci când se preconizează o rată a inflației spre 8%.
