Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Ploiești a ajuns în spatele gratiilor după ce s-a urcat la volan beat și fără să dețină permis de conducere. Acesta a fost oprit de polițiști pe strada Mărășești din municipiu.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au oprit sâmbătă pentru control un autoturism care circula pe strada Mărășești din municipiu.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 43 de ani din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma administrării materialului probator, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității luării unei alte măsuri preventive.
Un alt șofer beat, depistat la Sinaia
În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din Sinaia au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Izvor din oraș.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul București.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
