- Publicitate -

Centralele termice individuale vor fi interzise. „Este inevitabil”

Interzicerea centralelor termice de apartament pe gaz și combustibili fosili devine realitate nivel european, iar România se va alinia noilor reguli. Statele trebuie să ofere oamenilor alternative clare și sustenabile, altfel, interzicerea centralelor este catalogată ca fiind o măsură abuzivă.

- Publicitate -

Proprietarii  de locuințe vor fi nevoiți  să găsească soluții alternative de încălzire bazate pe surse regenerabile, precum pompe de căldură sau centrale pe peleți, altfel riscă amenzi uriașe și încălcarea legislației, notează ziare.com.

„În primul rând că discutăm de centrale care urmează a fi puse în funcțiune. Normativul european vizează interzicerea montării de centrale individuale. Este doar o chestiune de calendar și de modalitate prin care vom transpune obligațiile europene în legislația română. Este inevitabil”, a precizat pentru gândul.ro, Adrian Teodorescu, director general al Companiei Termoenergetica.

- Publicitate -

Citește și:Termo Ploiești asigură furnizarea agentului termic pe întreaga perioadă a sezonului rece 2025–2026

În Germania, spre exemplu, autoritățile au anunțat faptul că că vor verifica respectarea regulilor prin intermediul coșarilor autorizați, care pot stabili vârsta tehnică a centralei pe baza documentației. În cazul în care nu este respectată legislația, amenzile ajung până la 50.000 de euro.

Anul montării este aspectul principal, iar o centrală instalată în 1995 trebuie înlocuită cel târziu în 2025.

Clădirile noi vor folosi doar sisteme de încălzire care ating un procent de cel puțin 65% energie regenerabilă. Acestea pot fi pompe de căldură, centrale pe peleți, sisteme solare termice sau racorduri la rețelele de termoficare. Localitățile mari, cu peste 100.000 de locuitori trebuie să finalizeze planurile pentru rețelele termice până la 30 iunie 2026. Restul localităților au termen până la 30 iunie 2028. Până la publicarea acestor planuri, proprietarii pot continua să folosească sau să înlocuiască centralele existente.

- Publicitate -

Uniunea Europeană cere ca tehnologiile ineficiente din punct de vedere energetic folosite în prezent pentru încălzire sau răcire să fie înlocuite treptat. Sobele pe lemne vor fi înlocuite până în 2050 cu pompe de căldură, tehnologie clasificată ca fiind regenerabilă, mai precizează sursa citată, ziare.com.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -