- Publicitate -

Seciu, una dintre cele mai pitorești zone ale Prahovei, rampă de gunoi

A devenit deja o rutină semnalarea situațiilor în care maldăre de gunoaie zac nestingherite, chiar și în cele mai pitorești zone ale județului. De această dată am primit imagini de la Seciu, o zonă apreciată pentru frumusețea sa naturală, unde, din păcate, lipsa de bun-simț a cetățenilor își spune cuvântul.

- Publicitate -

Frumusețea peisajului este absolut ruinată din cauza faptului că este acoperită de mormane de deșeuri. Iar vina, (și, da, putem vorbi clar de o vină), poate fi a autorităților numai prin prisma faptului că amenzile nu sunt unele usturătoare pentru cei care recurg la astfel de gesturi. Fiindcă, din păcate, măsurile coercitive, la noi, sunt singurele care, uneori, pot da roade.

În rest, imaginile transmise de un cititor, însoțite de mesajul de mai jos, nu fac altceva decât să întărească faptul că degeaba cerem, dacă, la schimb, nu oferim nimic în afară de indolență, nepăsare și lipsă de educație.

- Publicitate -

„Ruta cea mai frumoasă din Prahova, pentru cei care vor să se plimbe pe jos, să admire schimbările anotimpurilor, să facă mișcare, să se deconecteze de griji, a devenit rampa de gunoi a unor lipsiți de scrupule și educatie, mai ales din lipsa de implicare a autorităților.

Sunt aruncate gunoaie, cadavre ale unor animale. Undeva pe la jumatate este o ușă de frigider, de trei ani în același loc. Cum e posibil? În afară de lipsa de educație a unor oameni care te sperie, de ce nu fac autoritățile nimic?”, a semnalat cititorul.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere Primăriei din Boldești Scăeni cu privire la situația semnalată.

- Publicitate -

Deseuri Seciu Deseuri Seciu Deseuri Seciu

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...

Magistrații deasupra tuturor. Sunt legale protestele lor?

Trăim într-o lume, și mai ales într-o țară, unde...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -