Generația TikTok care nu mai ascultă sau poate doar nu se mai simte auzită

Eugenia Popovici, psiholog-psihoterapeut, publică astăzi în Observatorul Prahovean o opinie despre ”Generația TikTok”.

„Nu mai sunt copiii de altădată...” – începe o colegă în cancelarie, în timp ce-și strânge hârtiile după oră.

„Nu mai învață, nu mai au răbdare, nu se pot concentra nici cinci minute fără telefon. Iar părinții? Le dau totul de-a gata și nu-i mai educă!”. Toată lumea dă aprobator din cap. Cineva adaugă: „Generația TikTok. Numai ecrane, meme-uri și replici obraznice.”

Eu tac. Pentru că, deși știu cât adevăr e în ce spun, simt și că povestea e mai complicată.

În ziua aceea, am avut o oră cu clasa a VII-a. Copiii păreau agitați, distrași, iar doi băieți aproape s-au luat la bătaie pentru o glumă banală.

După ce i-am despărțit și am restabilit liniștea, am renunțat la lecția planificată. Am scris pe tablă: „Ce v-a enervat azi cel mai tare?”

La început au râs. Apoi, încet-încet, au început să scrie.

• „Mama care îmi tot zice că pierd timpul.”
• „Că nu mă ascultă nimeni.”
• „Că mă compară cu alții.”
• „Că mi se spune doar ce NU fac bine.”

Privind rândurile acelea, am simțit o strângere în piept. Erau fix aceleași lucruri pe care, cu o oră înainte, adulții din cancelarie le spuneau despre ei.

O generație prinsă între două lumi.

Acești copii trăiesc într-o realitate care nu seamănă deloc cu cea în care am crescut noi. Au acces la informație nelimitată, dar le lipsește sensul. Au sute de prieteni online, dar se simt mai singuri ca oricând.

Își caută identitatea în privirile celorlalți și validarea în reacțiile rapide de pe ecrane.

Și da — sunt uneori agresivi, ironici, nepăsători. Dar de multe ori, în spatele acestor comportamente, se ascunde un copil care spune în tăcere: „Vreau să fiu văzut, ascultat, nu doar corectat, limitat sau pedepsit.”

Avem obiceiul să gândim în termeni de vină și responsabilitate mereu.

Nu, părinții nu sunt mereu de vină. Mulți dintre ei sunt copleșiți: de muncă, de oboseală, de teama că nu mai știu cum să comunice.

Nici profesorii nu sunt de vină. Școala nu mai are resursele emoționale și timpul de altădată. Iar copiii… ei doar trăiesc efectele unui dezechilibru care nu le aparține.

Poate că nu avem nevoie de mai mult control, ci de mai multă înțelegere. De profesori care întreabă înainte să certe. De părinți care ascultă înainte să explice. De adulți care să arate că relația e mai importantă decât nota, regula sau performanța.

De aceea acum când aud din nou în cancelarie „Generația asta e pierdută”, mă gândesc la Andreea, fata care nu vorbea niciodată, dar a scris pe tablă: „Aș vrea să pot fi copil fără să mă simt mereu greșită.”

Și tot atunci îmi amintesc: nu avem o generație pierdută. Avem o generație care așteaptă să fie găsită — nu pe internet, ci în ochii noștri.

Cine este Eugenia Popovici

• Membru al Colegiului Psihologilor din Romania.
• Membru al Asociatiei Romane de Terapii Scurte si Consultanta Orientata pe Resurse si Solutii (ARTS&CORS).
• Membru al Centrului de terapii scurte strategice din Romania si afiliat al Centrului de terapii strategice scurte din Arezzo-Italia.
• Atestat de libera practica in Consiliere psihologica si Psihoterapie, eliberat de Colegiul Psihologilor din Romania.
• Specializat in terapii scurte colaborative orientate pe resurse si solutie in cadrul ARTS&CORS.
• Specializari complementare : Terapii scurte strategice, Masterand si acreditat de Institutul de Terapii Scurte Strategice -Arezzo, Italia.
• Lector si trainer/coach atestat de MECTS.