La doar 23 de ani, Denis Mattew Piciu, un tânăr ciclist din Câmpina, reușește performanță după performanță. La doar câteva zile după ce a încheiat Turul României pe locul al cincilea în clasamentul general, poziție care i-a adus și tricoul albastru de „cel mai bun român, câmpineanul a fost prezent și la Campionatele Mondiale din Rwanda, iar acum participă la Campionatele Europene de ciclism pe șosea, eveniment care a debutat pe 1 octombrie, în Franța, la Drome-Ardeche.
Disciplinat și serios, niciodată prea obosit, prezent la toate antrenamentele, cu atitudinea perfectă pentru sport și extrem de ambițios, Denis a înțeles că pasiunea doar dacă este coroborată cu multă muncă și sacrificii poate conduce la performanță.
Din 2018, atunci când a urcat pentru prima dată pe șaua unei biciclete de șosea semiprofesionistă, câmpineanul a devenit de cinci ori campion național și a reprezentat România la curse importante din Europa și Asia, inclusiv în China, la Tour of Tai Yuan.
În urmă cu câteva zile, tânărul a încheiat Turul României pe locul al cincilea în clasamentul general, poziție care i-a adus și tricoul albastru de „cel mai bun român”.
„Turul României mi-a adus cea mai mare satisfacție. A fost unul dintre obiectivele mele principale din acest sezon. Am plecat încrezător că pot face un rezultat bun și mă bucur că am reușit să fiu și cel mai bine clasat român”, a povestit Denis care, ulterior, a plecat la la mii de kilometri depărtare, în Rwanda.
Acolo, pe 28 septembrie, a participat în cursa de fond a Campionatelor Mondiale, la categoria Elite. Vicecampionul național a fost, însă, nevoit să abandoneze cursa din prima parte, după un carambol provocat de spaniolul Marc Soler.
Citește și: Medalii pentru sportivii pregătiți de Florin Ghiță la Cupa României FRFK
Acum, Denis este prezent, alături de alți 11 sportivi români, la categoria Elite, la Campionatele Europene de ciclism pe șosea, eveniment care a debutat miercuri, în Franța, la Drome-Ardeche.
2025 a fost pentru sportivul câmpinean un an de anduranță și confirmări. A câștigat Turul Devei, a încheiat pe locul 2 în Turul Colinelor, a fost cel mai bun român în Turul Sibiului și a reușit din nou această performanță în Turul României. „Ca ciclist, ai tendința să uiți repede și eșecurile, și reușitele. Pot spune, însă, că Turul României mi-a adus cea mai mare satisfacție”, a transmis sportivul.
