Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a demontat știrile false potrivit cărora unii români sunt chemați pentru a merge „la război”, și a explicat că este vorba doar despre un exercițiu și nimic mai mult.
”E un exerciţiu, are şi un nume, se cheamă Mobex, se întâmplă de ani de zile şi se întâmplă pe judeţe, cuplat, pe arii geografice. Anul ăsta s-a întâmplat, în primăvară, în Teleorman, Giurgiu şi Olt.
O să vedem, în septembrie, la Sibiu şi Mureş şi în octombrie un exerciţiu mare, cel mai mare, Bucureşti şi Ilfov. Îi anunţ de acum pe cei care vor mai vedea pe internet că îi cheamă cineva la oaste: nu-i cheamă nimeni la oaste, nu intrăm în niciun război, nu ia Armata pe nimeni cu forţa în armată.
Există un exerciţiu care evaluează această resursă operaţională”, a explicat ministrul Apărării, marţi seară, la Euronews România.
Acest lucru se întâmplă pentru ca baza de date a Armatei să fie adusă la zi, lucru care se întâmplă în toate țările.
La acest exercițiu sunt chemați doar bărbații care au făcut stagiul militar obligatoriu, a subliniat Moșteanu.
