Ultima ședință a Consiliului Local Ploiești de la finele lunii mai vine la pachet cu un proiect prin care se propune un nou regulament privind activitatea de blocare a mașinilor parcate regulamentar. Viitorul regulament prevede și un regulament pentru activitatea de identificare, ridicare, transport, depozitare și eliberare a mașinilor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public.
Aleșii locali ploieșteni sunt convocați, la finele lunii mai, la o nouă ședință a Consiliului Local. iar pe ordinea de zi figurează inclusiv propunerea privind viitorul regulament pentru activitatea de blocare vehicule/autovehicule care ocupă neregulamentar domeniul public sau privat al municipiului Ploiești.
Noul regulament propus se dorește să reglementeze activitatea de blocare a vehiculelor/autovehiculelor care ocupă neregulamentar domeniul public și privat, pentru decongestionarea drumurilor publice, precum și a trotuarelor, aleilor și spațiilor verzi, a locurilor de joacă, dar și a parcărilor cu plată.
Regulamentul prevede și că este interzisă expunerea spre vânzare, închiriere a vehiculelor/autovehiculelor pe raza municipiului Ploiești în alte locuri decât cele special amenajate, cum ar fi târguri, oboare, showroom-uri.
Tarife pentru blocare/ridicarea mașinilor abandonate – PROIECT
Proiectul de hotărâre prevede inclusiv tarife care vor fi practicate de SGU Ploiești în cazul mașinilor abandonate sau fără stăpân în Ploiești.
- Tarif pentru vehicule /autovehicule care sunt blocate și eliberate pe loc – 145 lei cu TVA
- Tarif pentru vehicule/ autovehicule parcate pe locuri special amenajate pentru persoane cu handicap sau pentru personae însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani – 218 lei cu TVA
- Tarif constatare – afișare pe caroseria vehiculului a somației de ridicare și întocmire proces verbal pentru vehicule/autovehicule abandonate sau fără stăpân pe domeniul public, 50 lei cu TVA
- Tarif inventariere pentru vehicule/autovehicule abandonate sau fără stăpân pe domeniul public, 100 lei cu TVA/vehicul
- Tarif expertizare pentru vehicule /autovehicule abandonate sau fără stăpân pe domeniul public, 100 lei cu TVA /vehicul
- Tarif de depozitare în parcul auto pentru vehicule/autovehicule abandonate sau fără stăpân pe domeniul public 13 lei cu TVA / zi/vehicul
Tarifele vor fi indexate anual cu rata inflației. Sumele încasate, potrivit proiectului de hotărâre se vor constitui venituri proprii ale SGU Ploiești.
În cazul în care proprietarii nu vor solicita recuperarea mașinilor abandonate și ridicate acestea vor fi valorificate, în urma dezmembrării.


Total de acord, ba chiar taxa de ridicare auto sa fie si mai mare, insa DOAR dupa ce se creeaza spatiu pentru parcari a peste 100.000 auto. Asa, daca incepem vanatoare de vrajitoare doar pentru ca SGU sa incaseze….Creaza omului conditii intai si daca nu le respecta, abia atunci poti trece la amenzi. Pot aplica la randul meu amenzi consiliului local pentru ratarea accesarii fondurilor europene ?
M-am trezit cu avertisment de la politia locala pentru parcare neregulamentara pe bordura din lipsa locuri de parcare, ceea ce este corect, dar tinand cont de faptul ca intre masina si gardul viu erau ~2.5m nu am considerat ca blochez pietonii. Deci cand se fac locuri de parcare?
Dacă e „fără stăpân”, de ce taxezi/amendezi pe cineva? Cât timp e plătit impozit pe el, cum pretinzi că e abandonat? ABUZURILE acestui…. de primar, care A FOST ….., depășesc orice limită.