„Ceea ce este important în artă, este să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze” Sunt cuvintele lui George Enescu ! Atunci când am auzit prima oară de titlul acestui film, într-un interviu cu regizorul Toma Enache, s-a înfiripat instantaneu în mine ideea de a căuta, de a citi cât mai multe despre regizorul filmului, despre viața marelui Enescu, despre „Enescu jupuit de viu”.
Așa am aflat de la maestrul Toma Enache că în timpul pandemiei i-a venit ideea realizării acestui film. A căutat și a citit toate scrisorile lui George Enescu către mama sa, atunci când se afla pe perioada studiilor la Viena și Paris. A înțeles atunci că geniul muzicii, Enescu nu a fost niciodată făcut cunoscut atât de mult nouă românilor. A parcurs întreaga viață a artistului, a realizat simplitatea vieții sale, a înțeles destinul marelui compozitor român.
De ce acest titlu? De unde?
Însuși Enescu a spus asta în amintirile lui. Că așa se simte ca un „jupuit de viu”. Mai mult, când a fost la un expert in arta semnăturilor pentru ai interpreta semnătura, acesta i-a spus că semnătura lui spune despre el ca este un „jupuit de viu”.
„Ideea de a face un film despre viața si opera extraordinare ale lui George Enescu (1881–1955), unul dintre cei mai mari violoniști si compozitori ai secolului XX, mi-a venit in timp ce vizitam locul nașterii sale, din nordul României. Mi-am dat seama ca deși trecuseră aproape 70 de ani de la moartea lui, lumea încă nu avea un film despre acest muzician extraordinar.
Povestea lui de viață este uimitoare: s-a născut in 1881 într-un mic sat romanesc, fiind singurul copil supraviețuitor al familiei dintre 12 frați. Părea ca destinul sau a fost binecuvântat de la bun început. A luat primele lecții de vioara la vârsta de patru ani si la scurt timp după scrie propriile compoziții, pentru a deveni, la șapte ani, al doilea copil sub 10 ani care a fost vreo dată acceptat la Conservatorul din Viena.
La 13 ani s-a mutat la Paris. Asemenea lui Mozart, a compus primele sale simfonii in copilărie, iar darul său de compozitor și violonist a fost recunoscut de muzicienii celebri ai vremii. A fost apreciat de regi și regine și s-a îndrăgostit de Prințesa Maria Cantacuzino, dragoste care îi va marca întreaga existență. A fost loial iubirii sale, până la sfârșitul vieții.
Deși cânta la vioara cu un talent extraordinar, el se considera, în primul rând, compozitor. In cursul vieții sale uimitoare, Enescu i-a cântat lui Brahms, a studiat cu Faure si Massenet si i-a cunoscut pe Bartok, Strauss, Ravel, Debussy si Shostakovich. Pablo Casals, pe care l-a acompaniat la pian, l-a numit „cel mai mare fenomen muzical de la Mozart”. George
Enescu a fost omul descris de apreciatul violonist Sir Yehudi Menuhin drept „absolutul după care ii judec pe toți ceilalți… cea mai extraordinara ființă umana, cel mai mare muzician si cea mai formativă influentă care a existat vreodată asupra mea”.
Cu toate acestea în minte și în suflet, am decis să fac o dramă de epocă, un film biografic despre extraordinarul George Enescu, concentrându-mă mai ales pe povestea lui complicată de dragoste cu Prințesa Maria și pe munca sa la operă Oedipe, capodopera sa. Am filmat în locații si muzee emblematice din Romania, cu mașini de epocă, trăsuri si actori foarte talentați.” (Toma Enache)
Filmul este inspirat din viața reală a lui Enescu, care s-au întâmplat în timpul vieți geniului muzicii noastre, urmărind doua fire de poveste care s-au completat în modul cel mai natural în viața genialului Enescu, povestea de dragoste cu Maria Cantacuzino și povestea creări operei Oedip.
„O operă bună se aude și de pe lumea cealaltă”
În urma unui casting la care au participat sute de actori, distribuția finală a filmului a fost formată din: Mircea Dragoman (actor al Teatrului Evreiesc de Stat din București), în rolul lui George Enescu, Theodora Sandu (actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești), în rolul Mariei Cantacuzino, regretatul Constantin Codrescu (1931-2022, ultimul rol pe care l-a jucat), Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan și Codrin Dănilă.
George Enescu, o copilărie „ca o rană vie”
Povestea de dragoste dintre George Enescu şi Maruca, Prinţesă Cantacuzino, a început, aşadar, într-o seară, la Castelul Peleş… Dacă a fost sau nu dragoste la prima vedere, aşa cum povesteşte Maruca, este un secret care le aparţine celor doi, dar pentru Enescu a reprezentat, cu siguranţă, un moment decisiv şi începutul unei legături furtunoase. Ea era căsătorită cu Mişu Cantacuzino, iar el avea să înceapă atunci s-o curteze asiduu -, prințul tolerează acest amor chiar dacă se întâmplă adesea chiar sub privirile lui, în Palatul Cantacuzino, unde tânărul îndrăgostit nebuneşte e dispus să devină aproape un „cântăreţ de curte”, căci toată lumea din mediul lor îi cunoaşte statutul. Dar Mişu refuză să divorţeze, iar lui Enescu nu-i rămâne decât să îndure cu stoicism privirile ironice şi să se mulţumescă ani întregi cu o legătură în care prinţesa îi răspunde cu o pasiune pe măsură.
„Iubirea imposibilă” nu se sfârşeşte nici atunci când George îşi reia seria concertelor în străinătate, de unde îi trimite Marucăi scrisori de dor sfâşietoare. În 1928, Mişu Cantacuzino moare într-un accident de maşină pe Valea Prahovei, eliberându-şi astfel soţia. Dar dispariţia lui nu înseamnă nici pe departe sfârşitul suferinţei pentru Enescu. Maruca se îndrăgosteşte în acea perioadă de filosoful Nae Ionescu, care era cu doisprezece ani mai tânăr decât ea. În toată această vreme, Enescu a iubit-o pe prinţesă cu aceeaşi forţă şi a aşteptat, acceptând adesea situaţii cumplite… În timp ce compunea, la Tescani, celebra operă „Oedip”, era chinuit de gelozie, căci Maruca se desfăta cu Nae Ionescu în nopţi de amor pasionale.
Relaţia lor durează şapte ani, dar când Maruca avea în jur de 55 de ani, Nae Ionescu rupe relaţia. Într-o depresie cumplită, prinţesa îşi dă foc, iar cel care o îngrijeşte este acelaşi Enescu. La 57 de ani, cu chipul desfigurat, femeia considerată una dintre marile frumuseţi ale epocii acceptă să fie soţia lui. Suferinţele nu se sfârşesc. Comuniştii le vor confisca proprietăţile, iar cei doi soţi, rămaşi fără niciun venit, se refugiază la Paris, într-un apartament modest din Rue de Clichy. Enescu se vede silit să dea concerte oriunde, ca să se poată întreţine. Maruca moare în 1969, la 14 ani după dispariţia lui Enescu. Prinţesa nu-şi trece pe piatra de mormânt niciun titlu nobiliar. Doar „Maruca Enescu, născută Rosetti Tescanu”…
Producția a fost apreciată la nivel internațional, obținând peste 35 de premii la festivaluri de prestigiu, printre care ARPA International Film Awards (Los Angeles), Festivalul Internațional de Film de la Girona și International Sound & Film Music Festival din Croația. Criticii au lăudat filmul pentru reconstituirea fidelă a perioadei de început a secolului XX în România, atenția la detalii în costume și scenografie, precum și pentru interpretările remarcabile ale actorilor. De asemenea, au subliniat profunzimea cu care sunt abordate teme precum iubirea, creativitatea și sacrificiile artistice.
În 2025, sub egida „Enescu 70”, filmul își continuă turneul național, cu proiecții speciale menite să comemoreze 70 de ani de la dispariția compozitorului. Prima dintre acestea a avut loc pe 25 ianuarie la Ateneul Român din București, urmând ca seria să continue pe tot parcursul anului, atât în țară, cât și în străinătate.
De ce vă adresez invitația să vedeți filmul „Enescu, Jupuit de viu” ?
Doar și pentru simlul fapt că este un film special, onorant pentru cinematografia românească, este despre cel mai mare geniu al muzicii române care pur și simplu întâmplător a avut și o poveste de iubire cu o prințesa Maruca.
Un film cu decoruri și costume maiestuoase, cu o muzică fascinantă ce îți trce prin toți porii, cu actori deosebit de talentați, o parte dintre ei celebrii, și îi evidențiez în opinia mea personală pe Mircea Dragoman, Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, cu o regie originală și cu un scenariu realizt cu aleasă prețuire pentru de tot ce a lăsat omul ENESCU.
„Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.” Muzica oglindeşte toate misterioasele ondulaţii ale sufletului, fără putinţa de prefăcătorie.”
Filmul va rula sala Teatrului Toma Caragiu din Ploiești pe data de 12 Martie.
