- Publicitate -

Gospodării afectate din cauza lucrărilor la Centura Comarnic. Primar: „Mâine, 22 august, vom căuta soluții”

Oamenii din Comarnic, mai exact din zona Podul lui Neag, au de suferit din cauza lucrărilor efectuate la centura orașului. Muncitorii au săpat aproape de locuințe, iar pereții acestora au început să crape. Primarul Sorin Popa spune că mâine, 22 august, va avea loc o întâlnire cu autoritățile județene și de la centru pentru remedierea situației.

„Mâine, la ora 11.00, vom  căuta soluții. Vom avea o întâlnire pe șantier cu reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, constructor, proiectant, totul pentru a vedea ce se poate face in sensul stopării deteriorării locuințelor aflate în imediata apropiere a lucrării la centura Comarnic.

- Publicitate -

La momentul de fata sunt doua gospodării afectate, in zona Podul lui Neag, însă, consider că, in ciuda acestor probleme, lucrarea este una benefică nu pentru comărniceni, ci pentru toți cei care tranzitează zona”, a precizat primarul Sorin Popa.

Centura va ocoli orașul Comarnic și DN 1 prin vest, va avea o lungime de aproape 6 km și două benzi de circulație. În cadrul proiectului, vor fi construite trei poduri noi și va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ 101R. În același timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov.

- Publicitate -

La intersecțiile cu DN 1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate, astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic și din orașul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi. Licitația a fost câștigată de asocierea S.C. FRASINUL S.R.L. (lider) – S.C. ARTEHNIS S.R.L., la valoarea de 236,7 milioane lei.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

3 COMENTARII

  1. Centura aducatoare de șpaga la CJ Ph.
    Punct.
    O risipa de bani publici ca sa mute traficul de la intrarea in Comarnic mai încolo cativa km.
    Si dopul se muta la Posada!
    Vai de capul vostru de șpăgari cu Arestatu in frunte!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -