- Publicitate -

Declarații total contradictorii în scandalul blocului din sudul Ploieștiului făcute de primar și arhitectul șef

Primarul Andrei Volosevici a negat, vineri, 9 februarie, că ar fi semnat documentul ”certificat de edificare” publicat de ziarul nostru cu o zi înainte. Prin intermediul unei declarații de presă, acesta a contestat existența documentului care ar sta la baza scandalului anchetelor din dosarul blocului din sudul Ploieștiului, White Tower.  Și totuși…

Pe data de 21 martie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IJP Prahova, au descins la sediul PFA Lupu Mărioara, dezvoltatorul proiectului. Cu această ocazie, aflam că este în derulare o anchetă prin care este verificată autenticitatea unor documente care au oferit dezvoltatorului posibilitatea de a vinde apartamente în Blocul 28 K de pe Buleverdul București din Ploiești.

- Publicitate -

Detalii despre descinderi aici: Percheziții la un dezvoltator imobiliar acuzat că a construit un bloc ilegal în Ploiești

Cu această ocazie, arhitectul șef al Ploieștiului, doamna Veronica Rădună declara agenției de știri www.news.ro:

”Noi am fost la faţa locului şi am constatat gradul de realizare al fiecărui tip de lucrare – finisaje, utilităţi, structură.

- Publicitate -

Acest certificat de edificare a construcţiei a fost emis în baza constatărilor, în document fiind menţionate gradul de realizare, numărul de apartamente – 270 de apartamente şi regimul de înălţime: două subsoluri, parter, opt etaje şi al nouălea etaj tehnic, care conform legii nu are limită de înălţime.

Etajul tehnic nu intră în calculul coeficientului de utilizare teren. Am fost la faţa locului şi am constatat că nu este respectată autorizaţia întrucât nivelul etajului tehnic, conform autorizaţiei emise, trebuia să nu fie compartimentat. Acolo pot fi camere de lifturi, uscătorie, boxă. Am constatat că este parţial compartimentat”.

Sublinierea ne aparține.

- Publicitate -

Declarația arhitectului șef Rădună îl contrazice pe primarul Volosevici, care, un an mai târziu spune despre acest document, certificatul de edificare:

”acest document nu există (…) avem cerere cu numărul ăsta, depusă în 08.01, (…) avem și constatarea pe procesul verbal al organelor de anchetă că sunt cereri depuse. Niciun răspuns. Și îmi apare în presă un răspuns, care din punctul meu de vedere este un fals mizerabil”.

VIDEO: Aceasta este declarația primarului:

- Publicitate -

Așa cum am spus și în articolul în care am publicat documentul, și nouă ni se pare cu adevărat incredibil ca doi angajați ai Urbanismului Ploieștiului, consilierul Lucian Bălescu și arhitectul șef Veronica Rădună, și primarul municipiului să fi semnat un certificat de edificare care să fie atât de paralel cu realitatea din teren.

Republicăm în facsimil copia certificatului de edificare aflată în posesia noastră:

Având în vedere declarația doamnei arhitect șef, în care vorbește despre existența unui astfel de document, și declarația făcută un an mai târziu de primar, care contestă existența lui, îl somăm pe domnul primar Andrei Volosevici să facă publice toate documentele care stau la baza emiterii autorizației de construire a blocului.

- Publicitate -

Domnule primar, după cum vedeți, declarația dumneavoastră se bate cap în cap cu cea a doamnei arhitect șef. Dacă nu aveți nimic de ascuns și sunteți de bună credință, nu ezitați să faceți acest gest. Ne-am lămuri cu toții, pe loc.

Facem mențiunea că scopul demersului nostru nu este acela de a stabili vinovății. Ne dorim clarificarea de urgență a situației, având în vedere interesul public major pe care îl suscită acest caz.

Încheiem întrebându-ne, printre altele, cum a fost posibil ca oficialii primăriei să vadă apartamente – spații de locuit acolo unde ar fi trebuit să fie număr ”272 unități individuale” construite cu destinația ”sediu administrativ – birouri”?

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. …nu este nimic nou in Ploiesci ! Pe str. Cantacuzino ,zona Pisica Alba la doi pași de Poliția județeană,a funcționat o spălătorie auto 9 ani. Fara nici un fel de autorizație. Există și o sentință judecătorească definitivă,ptr.demolare din 2018. Nu a fost pusă în aplicare nici în prezent. În plus,are intabulare…fara o autorizație de construcție. Căile Domnului edil,sunt întortocheate…

  2. Și noi ne confruntam din anu 2015 cu niște vecini care seau ridicat peste noapte o casa cu etaj fără autorizați fără acordul la vecini și unde mai pui ca neau întrat și în propuetatea noastră cu o cămară au fost sancționați și propuși ca în anu 2017 sa darmai casa cu etaj s-o aducă la forma inițială de un nivel iaca am ajuns în anul 2024 și nu sa întâmplat apsolut nimic dar din contra iei construiesc în continuare și renovează vila cutate ca exista un dosar în tribunal care zis ca primaru susține de a se face adică a se dărâmă dar nimic tot noi ca vecini santem în pericol ori când poate sa se întâmple o mare tragedie pe str Profesor Doctor Gheorghe Marinescu sa ia tot cartieru foc i fruntea cu blocu CFR

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum arată cea mai mare stație de biogaz din România construită în Prahova. Povestea unui tânăr vizionar

Într-o Românie care încă se confruntă cu problema uriașă...

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -