Polițistul are doar 21 de ani și lucrează la Poliția Transporturi Constanța. Plecase acasă în Caracal, județul Olt, unde a comis accidentul. În tentativa de a scăpa de răspundere, a încercat să-și inducă în eroare colegii, spunând că o prietenă se afla la volanul mașinii.
IPJ Olt a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi astăzi, prin 112, cu privire la faptul că pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier:
“Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, care ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal, şi un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavăţu, judeţul Olt. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.”
Surse judiciare au precizat că polițistul se afla în mașină cu alți doi tineri, elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, precum și cu o tânără de 24 de ani, pe aceasta indicând-o suspectul ca fiind cea care a condus. Momentan nu au fost făcute alte precizări în privința situației pasagerilor.
Experimentați, polițiștii care au cercetat cazul au sesizat mai multe neconcordanțe, forțând nota pentru a afla adevărul
“Poliţiştii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, judeţul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive”, a mai precizat IPJ Olt.
Rezultatele au fost pozitive la amfetamină și canabis.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc eveniment, fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
