- Publicitate -

Scandal între două persoane în fața magazinului Mega Image pe Bulevardul Republicii din Ploiești

A fost scandal, joi seară, în fața magazinului Mega Image, pe Bulevardul Republicii, din Ploiești. Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că ar fi izbucnit un conflict între două persoane.

Polițiștii, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, s-au deplasat, de îndată, la adresa indicată, nefiind identificate persoanele implicate, conflictul fiind aplanat înaintea sosirii acestora.

- Publicitate -

În această seară, în jurul orei 19.30 polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că în fața unei societăți comerciale  din municipiu, ar fi izbucnit un conflict între 2 persoane.

Polițiștii s-au deplasat, de îndată, la adresa indicată, nefiind identificate persoanele implicate, conflictul fiind aplanat înaintea sosirii acestora.

- Publicitate -

În cauză se efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea masurilor legale ce se impun”, a precizat IPJ Prahova.

Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis mai multe imagini cu echipajele de poliție sosite la fața locului.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -