Noaptea trecută, un bărbat de 75 de ani a murit și alte patru persoane, membrii ai familiei victimei, au ajuns la spitalul județean de urgență din Ploiești, după ce s-au intoxicat cu o substanță necunoscută.
UPDATE Se pare că ar fi vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon.
Potrivit ISU Prahova, măsurătorile efectuate nu au indicat prezenta unor substanțe necunoscute, valorile fiind in limite normale. Cel mai probabil, se presupune că a fost vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon.
Tragedia s-a produs în locuința familiei lui Nechifor Vasile, din comuna Salcia, acesta decedând.
Vecinii spun că, după intervenția salvatorilor, în casă mirosea puternic a naftalină, o substanță periculoasă dacă este inhalată în doze mari.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru identificarea substanței care a provocat tragedia.
Contactat de observatorulph.ro, primarul comunei Salcia, Dan Boștină, a precizat faptul că victimele sunt mebrii aceleiași familii, care locuiau în cătunul Rast.
Locuința era încălzită cu lemne, însă pentru prepararea hranei era folosită o butelie.
