Anunțul că meciul Petrolul – Dinamo se va juca pe stadionul Ilie Oană i-a făcut pe suporteri să nu mai iasă din casă. Doar câțiva tineri s-au mai strâns în față la fântâna de lângă Palatul Administrativ.
Doi dintre tineri s-au arătat interesați de situația actuală a clubului, de datoriile pe care acesta le are către SGU, dar și de posibilitatea ca stadionul să fie preluat de o direcție din cadrul Primăriei Ploiești.
De altfel, suporterii spun că aceasta ar fi singura soluție, variantă care este împărtășită și de către directorul SGU Ploiești, Donald Constantin, prezent și el în centrul Ploieștiului, unde, pe ultima sută de metri se încearcă montarea instalațiilor ornamentale.
Numărul redus de suporteri poate avea două explicații. Cei mai mulți au aflat că Petrolul va disputa meciul cu Dinamo pe Ilie Oană, iar pe de altă parte problema este rezolvată și pentru următoarele două meciuri din acest sezon. Ce se va întâmpla din februarie 2016? „Asta este problema. Acum există garanția că se vor juca și viitoarele două meciuri tot pe Ilie Oană. Dar ce se va întâmpla din februarie 2016? Trebuie să se meargă pe varianta ca stadionul să fie preluat de municipalitate”, era părerea lui Octavian Preda, unul dintre suporterii cu state vechi în peluza Petrolului.
Citește și: Asociaţia Lupii Galbeni şi suporterii FCP, amendaţi după protestul din Centru
Una peste alta, suporterii nu au solicitat autorizație pentru vreun protest în această seară, La ultimul protest, aceștia au fost amendați, pe motiv că au folosit echipamente pirotehnice.
