- Publicitate -

Anunţul meteorologilor! Cât mai ţine vremea rea

vreme ploi vant

Un nou cod galben de ploi însemnate și vânt a intrat în vigoare astăzi, la ora 10.00. Meteorologii au anunțat că până luni, la ora 18.00 sunt așteptate ploi însemnate, dar și lapoviță și ninsoare în zonele de munte.

Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 10.00 până luni la ora 18.00, vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte. Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. „Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60…70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte”, a anunțat ANM, care a precizat că procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. La această oră plouă la Ploiești și în stațiunile de pe Valea Prahovei, iar la Vârful Omu se înregistrează fenomenul de ceață. La Câmpina plouă și sunt 8,4 grade Celsius. Potrivint Centrului Infotrafic, la această oră sunt 4 grade Celsius la Cheia, 7 grade Celsius la Sinaia și 9 grade Celsius la Ploiești.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -