Pe parcursul zilei de ieri, la Biroul Electoral Județean Prahova au ajuns mai multe contestații din partea unor formațiuni politice cu privire la aspecte din teritoriu, dar și o cotestație din partea unei persoane care solicita deplasarea urnei mobile la domiciliu.
Scrutinul de ieri a fost catalogat de reprezentanții BEJ Prahova drept unul liniștit, fără incidente majore, chiar dacă și la Prahova din mai multe zone au fost raportate deficiențe, de la epuizarea declarațiilor pe propria răspundere pentru votul pe listele suplimentare, până la raportarea unor date care nu erau tocmai corecte.
Citește și: INCIDENTE ALEGERI: Mai mulţi votanţi s-au evaporat din raportări
În plus, cele două plângeri de la Breaza și Olari, unde erau reclamați primarii localităților, fie de reprezentanții PSD, fie de reprezentanții ACL, au fost respinse de către Biroul Electoral Județean Prahova, pe motiv că președinții secțiilor de votare nu au confirmat incidentele și, în plus, nu au fost depuse documente care să susțină reclamațiile.
Citește și: Reclamaţii: La Olari alegătorii sunt îndrumaţi cu cine să voteze
BEJ Prahova a respins și contestația pensionarei din Ploiești, în vârstă de 89 de ani, care solicita urnă mobilă la domiciliu, pe motiv că nu existau documente medicale care să ateste starea de boală a persoanei. Însă acestea nu sunt singurele incidente înregistrate pe parcursul zilei de ieri.
Citește și: Situaţia voturilor anulate ilegal în Prahova

