Omul de afaceri bârlădean Viorel Dumitraşc, patronul societăţii SC Urban Proiect SA, a fost găsit spânzurat în această dimineaţă la sediul firmei sale.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul, însă cel primele concluzii conduc spre ipoteza sinuciderii.
Societatea lui Viorel Dumitraşc era considerată drept una dintre firmele de casă ale Primăriei Bârlad. În ultimii ani, însă, afacerile pe bani publici, derulate de omul de casă al fostului primar Titi Constantinescu, au intrat în vizorul DNA.
La începutul lunii septembrie, procurorii anticorupţie au descins la sediul societăţii Urban Proiect, în paralel cu perchezitiile desfăşurate la Consiliul Judeţean Vaslui şi mai multe primării din judeţ, fiind verificate toate lucrările care au beneficiat de finanţare cu fonduri europene.
SC Urban Proiect SA a executat toate lucrările de anvergură din Bârlad. Plecând de la reconsolidarea şi modernizarea Judecătoriei Bârlad, continuând cu reabilitarea centrului cultural istoric al oraşului (teatrul şi muzeul) şi finalizând cu Centrul SPA şi cinematograful.
Citește continuarea pe adevarul.ro
