- Publicitate -

Ponta își ”sărbătorește” ziua cu 70.000 de invitați pesediști

70.000

70.000 de social-democraţi şi simpatizanţi sunt aşteptaţi, astăzi, pe Arena Naţională, pentru a-l aclama pe Victor Ponta. Premierul se lansează în cursa pentru Cotroceni, chiar în ziua în care împlineşte 42 de ani. Zeci de maşini ale Poliţiei Locale şi ale Jandarmeriei au fost cantonate încă de ieri în zona stadionului, unde angajaţii statului s-au asigurat, alături de pesedişti, că evenimentul va merge ca pe roate.

Pe Arena Naţională sunt aşteptaţi să-l aclame pe Victor Ponta 70.000 de oameni, câţi are municipiul Slatina. Dincolo de gardul Arenei, cuvintele la adresa lui Ponta nu vor fi doar urale şi felicitări. Bucureşteniilor le este interzis să parcheze, să staţioneze şi chiar să-şi oprească maşinile pe 12 tronsoane rutiere până la ora 22:00. Nici ţânţarii nu vor strica atmosfera. Cu două zile înainte de eveniment, autorităţile au stârpit insectele din parcul aflat chiar lângă gardul Arenei Naţionale. Candidatul PSD la alegerile preziențiale a declarat că își dorește "schimbare și unitate", precum și "încheierea a 25 de ani de tranziție, de la dictatură la o societate liberă".

- Publicitate -

Sursa: realitatea.net

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -