front scarlat

La finalul săptămânii trecute a avut loc cea de-a VIII-a Ediție a Forumului Internațional de Medicină Integrativă ce a avut ca temă „Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor oncologice – provocări și interferențe cu medicina alternativă”, eveniment găzduit de Academia Română din București.

În cadrul forumului și-au exprimat opiniile profesionale personalități medicale din țară și din străinătate, printre care Dr. Sorin Godeanu – medic primar la Spitalul de Urgență Floreasca, Dr. Wang Xiaoguang – specialist în medicina tradițională chineză și specialist în acupunctură, Dr. Augustin Marian Marincaș – medic primar – chirurgie generală, manager al Institutului Oncologic București, Academicianul Adrian Restian – membru al Academiei de Științe Medicale, Florentina Matei - Director General Clinica ANDAMED și mulți alții.

Județul Prahova a avut ca exponent la acest eveniment pe medicul Alin Scarlat care a prezentat abordarea sa inovatoare asupra tratamentului și a prevenției bolii necrutățoare: cancerul.

El a captivat atenția publicului prin cele două lucrări, ”Factorii de risc în cancer”, studiul prin care au fost prezentați cei 14 factori de risc ce duc la apariția cancerului și „Infecțiile virale, bacteriene, parazitare”, o lucrare complexă ce răspunde la numeroase întrebări privind sistemul imunitar, dar și conexiunea dintre anumite infecții și dezvoltarea unor tipuri de cancer.

”Prezentările au fost bune, neașteptate de bune. Informațiile au fost complete. Ca medic igienist mă ajută foarte mult”, spune medic Ovidiu Mirică, specialist în igienă.

Gabriela Mihuț - speaker: ”Subiectele mi s-au părut foarte interesante dat fiind că se referă la o parte din oncologie care nu este studiată atât de mult la noi. Sperăm ca studiile domnului doctor să fie duse mai departe. Mi se pare foarte util să abordăm oncologia dintr-un punct de vedere integrativ. Chiar mă bucur că am asistat la aceste prezentări.”

Tot ceea ce s-a întâmplat aici este foarte interesant și mă bucur că am fost invitată. Personal, mă ajută mult să învăț noi abordări în tratamentul cancerului”, adaugă Mihăilă Diana, asistent șef - Institutul Oncologic București.

În semn de recunoștință, organizatorii evenimentului i-au acordat doctorului Alin Scarlat ”Diploma de Excelență” pentru contribuția adusă atât la ridicarea calității actului medical românesc, cât și pentru atitudinea față de latura spirituală a ființei umane.

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-7

diploma

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-8

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-6

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-scarlat1

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-scarlat2

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-scarlat3

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-scarlat4

Forumului-Internațional-de-Medicină-Integrativă-alin-scarlat5