Doi șefi din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) București, trimiși în judecată de procurorii DNA Ploiești, sub acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice și neglijență în serviciu au primit pedepse simbolice din partea instanței.
Dosarul, în care prejudiciul a fost calculat de procurori la suma de 9,3 milioane de lei, s-a judecat pe fond la Judecătoria Târgoviște. Cei doi au fost condamnați la trei ani respectiv un an și șase luni de închisoare cu suspendare, în plus aceștia trebuie să dea înapoi ANL prejudiciul. Nemulțumiți de pedepsele aplicate inculpaților din acest dosar, DNA a contestat soluția, iar acum Curtea de Apel Ploiești urmează să se pronunțe în dosar.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecata pe Daniel Robert Negulescu, diriginte de șantier în cadrul Agentiei Naționale pentru Locuințe (ANL) București și Sanda Laura Diaconu, consilier șef – manager de proiect la ANL, cei doi fiind acuzați că au produs un prejudiciu de 9,3 milioane lei (aproximativ 2,4 milioane euro) reprezentând valoarea unor lucrări plătite și neexecutate.
Potrivit DNA, în perioada 2007 – 2009, Daniel Robert Negulescu a semnat mai multe documente (situații de lucrări și borderouri centralizatoare) prin care a atestat în fals executarea unor lucrări de construcții de către o societate comerciala din Pucioasa, judetul Dâmbovita. Societatea respectivă încheiase cu ANL mai multe contracte pentru construirea de locuințe în Târgoviște, Sinaia și Pucioasa.
La rândul sau, Sanda Laura Diaconu, manager de proiect la ANL, a semnat doua borderouri centralizatoare în locul dirigentului de șantier fără să verifice activitatea lui Negulescu și stadiile fizice ale lucrărilor.
