Un bărbat își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, după ce a fost prins zilele trecute de o patrulă de jandarmi din Ploiești furând o bicicletă de pe Strada Aleea Turmelor.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, pe data de 06.11.2014, în jurul orei 23.15, la sediul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești, s-au prezentat jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi din Ploieşti, aducând la cunoştinţă faptul că, în timp ce se aflau de serviciu pe str.Aleea Turmelor, din mun. Ploieşti, au depistat un bărbat care avea asupra sa o bicicletă și întrucât acesta avea un comportament suspect, l-au adus la unitatea de poliție. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi sustras bicicleta de pe scara unui bloc, situat pe str. Sg. Erou Mateescu Gheorghe din Ploieşti. Persoana vătămată a estimat valoarea prejudiciului la 1.000 de lei, prejudiciu recuperat în totalitate. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secţiei nr. 2 Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, pe numele bărbatului a fost emis de către magistrați mandat de arestare preventivă, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Prahova.

