- Publicitate -

România furată: studiu de caz Uztel Ploiești

Digi24

Digi24 a difuzat, în cadrul campaniei România Furată un reportaj despre UZTEL, fabrica ce a fost construită de Rockefeller la Ploiești

Privatizarea Uztel Ploiești pare inspirată din celebrul serialul Dallas. Fabrica producea cu succes, până în 1990, sonde de petrol. Odată cu economia liberă, muncitorii au vrut să devină oameni de afaceri. S-au împrumutat la bănci şi şi-au cumpărat fabrica. Doar că în loc să prospere s-au trezit datori şi implicaţi în exporturi dubioase. Le-au dat mână liberă directorilor, care au cumpărat materiale pentru 250 de ani. A urmat un dosar penal şi o insolvenţă, iar povestea, desprinsă parcă din filmele americane de box office, are final deschis. O poveste care are toate ingredientele unui film de box office: petrol, americani bogaţi, comunişti corupţi, cetăţeni moldoveni pricepuţi la afaceri, off shore-uri şi un stat neputincios sau nevoitor. Legătura strânsă dintre magnatul Rockefeller şi moldoveanul Alexei Repede. Relaţia dintre Nicolae Ceauşescu, Sadam Hussein şi Remus Borza. Iata saga aurului negru ploieștean, transformată într-un foileton clasic dâmboviţean. Cel mai bogat american, magnatul John Rockefeller, a fost cel care a înfiinţat Uztel Ploieşti, fabrică menită să producă sonde de petrol. Statul comunist a naţionalizat fabrica, iar Nicolae Ceauşescu le-a dat comenzi muncitorilor prahoveni, dar şi o pierdere de 100 de milioane de euro. După 46 de ani de activitate, scăpată de bombardamentele americane din Al Doilea Război Mondial, filiala Standard Oil este naţionalizată, în 1948. Atelierul se desprinde din rafinărie şi primeşte un nume nou – Uztel Teleajen. Activitatea se extinde: producţia de sonde devine activitate principală, iar reparaţiile trec pe locul al doilea. Urmează cei mai buni ani pentru uzină. „Pe vremea lui Împuşcatu, când venea de afară – venea cu un pogon de comenzi. Eram chemaţi la minister. (…) Se împărţea tortul. (…) După care ferească Dumnezeu să nu faci. Se făceau cam 50 de milioane de dolari pe lună. Se exportau 50 de instalaţii de foraj pe lună, la ruşi. Dacă mai scăpa ceva se dădeau şi în ţară sau la polonezi, la Germania Democrată”, spune fostul director Ion Dinu. „A avut o expansiune pe orizontală teribilă. În fiecare decadă s-a construit”, spune administratorul judiciar Remus Borza.
Irakul este o altă piaţă de desfacere importantă pentru sondele construite la Ploieşti. Relaţia privilegiată dintre Nicolae Ceauşescu şi Sadam Hussein aduce comenzi importante pentru economie: România construieşte infrastructura ţării prietene, ridică rafinării şi instalează sonde pentru extracţia petrolului. Nicolae Ceauşescu stabileşte ca preţul lucrărilor să fie plătit în rate. Pentru Irak, Uztel a livrat sonde al căror preţ ar însemna azi 100 de milioane de euro. Pe lângă forajele petroliere, muncitorii români fac drumuri, căi ferate, fabrici de ciment şi de armament. În total, o investiţie de 1,8 miliarde de euro din care, după revoluţie, statul nu a mai recuperat aproape nimic.
„Uztel Ploiesti avea o tradiție în exportul de utilaj petrolier. Noi ne mândream. Aveam de luat două miliarde de euro din Irak cu ce i-am ajutat, cu tehnica noastră, eram pionieri, nici americanii nu aveau standardele pe care noi le aveam. Unde sunt cele două miliarde din Irak? Le-a mai luat cineva? Nimeni nu a fost interesat, noi făceam bani foarte mulți cu țările din Orientul Mijlociu. Nu s-a mai făcut nimic, noi exportam tehnologie, erau români care munceau acolo”, spune fostul parlamentar Metin Cerchez.
Citește articolul integral pe digi24.ro

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -