Mai multe locuințe ANL construite în Prahova pot fi scoase la vânzare. Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a publicat lista localităților care au întocmit documentațiile necesare pentru vânzarea imobilelor.
Pe lista localităților nu figurează încă municipiul Ploiești, deși primele blocuri construite prin ANL au apărut în reședința județului. ANL a anunțat că „locuințele pentru tineri pot fi achiziționate după o perioada de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare către autoritățile publice locale, pri contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a prețului final din surse proprii”. Prin ordinul emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost stabilită o valoare de înlocuire de 328 de euro pe metru pătrat, valabilă până la data de 31 iulie 2015. Potrivit ANL, la nivelul județului Prahova, administrațiile din Azuga, Bușteni, Văleni de Munte și Câmpina.
La Ploiești, procedurile sunt mai avansate în cazul celor 128 de locuințe situate în blocurile ANL, strada Arnăuți, nr. 2. Consiliul Local Ploiești a aprobat apartamentarea imobilului respectiv