- Publicitate -

Petrolul Ploiești, țara cu 13.900 de locuitori

19490426_1804825142867556_1527097701_o.jpg

Sâmbăta am fost plecat din România. Am vizitat o țară străină, unde se trăiește extraordinar, conducătorii ei sunt extrem de iubiți, nimeni nu fură și toată lumea muncește pentru același scop. Știu, sună ciudat, dar țara asta chiar există cu adevărat. Are drapel, frontiere, strucură de conducere, populație, infrastructură.

Este o țară mică, cu granițele între câteva străzi. De fapt, este foarte mică : 150 de metri lungime și 50 lățime. Președintele ei este o persoană venerabilă, cu părul alb, respectată și iubită în egală măsură. Lucru de altfel valabil pentru toți ceilalți conducători.

Cei 13900 de locuitori pe care i-am întâlnit sâmbătă, mi-au lăsat impresia că nimic nu este mai presus decât dragostea pentru țara lor și că nu se dau înapoi de la nimic atunci când trebuie să o dovedească. Dar nu s-a trăit dintotdeauna bine în țara asta.

A fost condusă de-a lungul timpului și de către dictatori și de către hoți mărunți și de către oameni care n-au iubit-o niciodată. Din cauza unor interese meschine și a unora ca cei de mai sus, anul trecut țara despre care vă vorbesc, a intrat în faliment, iar viitorul părea mai sumbru ca niciodată.

Doar că dragostea celor 13900 de locuitori, susținerea diasporei și o politică făcută de adevărați patrioți, au făcut-o să renască miraculos. Țara asta se numește Petrolul. Și sunt mândru că mi-am găsit un loc sub drapelul ei galben – albastru.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cinci decese și un apel către vitezomani și șoferii care conduc mașini cu volan pe dreapta: urmările unui impact frontal, produs la viteză însumată...

Cauzele accidentelor rutiere sunt multiple. Nu există șabloane și fiecare are particularitățile lui. Atunci când sunt analizate ies la iveală greșeli pe care mulți...

Reacția LIDL după ce ANPC a controlat 265 de magazine și a aplicat 347 de amenzi

Conducerea companiei LIDL România a reacționat la comunicatul ANPC care anunța un număr record de amenzi aplicate lanțului de magazine. Comisarii ANPC au controlat 265...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Cinci decese și un apel către vitezomani și șoferii care conduc mașini cu volan pe dreapta: urmările unui impact frontal, produs la viteză însumată...

Cauzele accidentelor rutiere sunt multiple. Nu există șabloane și fiecare are particularitățile lui. Atunci când sunt analizate ies la iveală greșeli pe care mulți...

Reacția LIDL după ce ANPC a controlat 265 de magazine și a aplicat 347 de amenzi

Conducerea companiei LIDL România a reacționat la comunicatul ANPC care anunța un număr record de amenzi aplicate lanțului de magazine. Comisarii ANPC au controlat 265...

Petrolul Ploiești a transferat un jucător cu prezențe în Ligue 1, prima scenă a fotbalului francez

Mijlocașul francez Harrison Manzala a devenit jucătorul clubului Petrolul. Fotbalistul a semnat un acord valabil pentru următoarele două stagiuni. Comunicatul FC Petrolul: După ce, în ultimele...

Un copac uscat s-a prăbușit în fața unui bloc din Ploiești. Locatar: ”Ne-am speriat foarte rău, dacă pica pe cineva?!”

Un incident soldat, din fericire, fără victime, s-a produs aseară pe strada Cosimele din Ploiești. UPDATE Angajații SGU au eliberat domeniul public. Un copac ale cărui...

Mașină proiectată pe contrasens în urma unui accident pe DN1D, la Drăgănești, lovită de o autoutilitară. O persoană rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 40 de ani s-a produs vineri în jurul orei 11.45 pe DN 1D,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -