- Publicitate -

Vin sărbătorile. Cui îi mai arde de ele în condițiile în care mulți nu știu ce vor pune pe masă mâine?

A început numărătoarea inversă până la Sărbătorile de iarnă. Anul acesta însă, parcă este altfel decât în alți ani. Parcă nimeni nu așteaptă sărbătorile, parcă nimeni nu se pregătește.  Și nu doar din cauza vremii calde de până acum…

De la zi la zi costul vieții este din ce în ce mai mare. Prețurile la toate produsele, atât cele alimentare cât și nealimentare, cresc în ritm alarmant. Prețul la energie, la carburanți, a explodat. Grija „zilei de mâine” este din ce în ce mai apăsătoare. În aceste condiții, mulți oameni se gândesc cu groază că vin sărbătorile. Cei care se gândesc până acolo…

- Publicitate -

Pentru mulți ce vor pune pe masă familiei mâine sau poimâine, sunt griji cotidiene care, în ultima vreme, au devenit mai apăsătoare.

Ploieștenii au două subiecte de discuție: unde va fi amplasat Orășelul Copiilor și când se vor aprinde beculețele. Puțini sunt însă celor care le mai arde de așa ceva…

- Publicitate -

Elena este o bunică de 74 de ani care locuiește în Ploiești într-o casă mică. I-a venit 648 de lei factura la gaze. Nu o interesează nici unde va fi Orășelul Copiilor, nici când se vor aprinde luminițele. Se gândește doar că vine Crăciunul, vor veni nepoții la ea și nu are cu ce să-i primească. Ca niciodată, nu a reușit să pună nimic deoparte anul acesta. „Nu am avut de unde, nici măcar pentru o jucărioară. Anul ăsta a fost mult mai rău ca în alți ani…”, spune cu amar femeia. Și ca ea sunt mulți…

De la an la an, costul sărbătorilor a fost mai mare. Într-un mers firesc, am putea spune. Anul acesta se estimează însă că toate cheltuielile legate doar de masa de sărbători vor fi cu cel puțin 50% mai mari.

Pe lângă acestea, cheltuielile cu bradul și cadourile, mai ales în familiile unde există copii, vor face o mare gaură în bugetul familiilor.

- Publicitate -

Și, în aceste condiții, cui mai arde că vin sărbătorile?

Marian, un manipulant de marfă într-unul din magazinele de bricolaj din Prahova, comentează iluminatul public de sărbători: „Cine plătește factura la toate beculețele alea? Nu zic să nu dea drumul, dar poate ar trebui să fie mai puține ca să consume mai puțin”, este de părere Marian.

Când viața e grea, când grija zilei de mâine este apăsătoare, cine mai are puterea de a se bucura de venirea sărbătorilor? Poate doar cei mici, care nu sunt conștienți încă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ei abia așteaptă să împodobească bradul și casa, și să vină Moș Crăciun cu cadouri. Ei se bucură de luminițele care vor fi aprinse pe străzi și de Orășelul Copiilor, oriunde ar fi el amplasat.

- Publicitate -

Pentru mulți însă, facturile neemise încă la energie electrică, prețurile alimentelor de pe rafturile magazinelor, totalul de plată pentru întreținere, plinul de benzină sau de motorină au devenit coșmaruri care nu-i lasă deloc să se bucure de „magia sărbătorilor”.

Cred că toată lumea își dorește ca anul acesta Sărbătorile să vină cu sănătate, prețuri reduse, facturi mici și, poate, puțin optimism.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -