Decizia a fost anunțată oficial de reprezentanții Guvernului cu doar 3 ore înainte de începerea protestului național împotriva scumpirii carburanților. Dacă ceea ce se întâmplă nu ar fi de plâns, atunci cu siguranță am râde în hohote, pentru că ceea ce s-a anunțat astăzi este mult peste ceea ce și-ar fi imaginat și Caragiale în materie de comunicare administrativă, zonă în care a fost genial în relatarea stângăciei.
Scurtă punere în temă
Virgil Popescu, ministrul Energiei: ”S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări.”
Scurtă analiză de conținut
Hai, că 25 de bani sunt de la noi. Să fie primiți, că doar nu îi dai, îi economisești, ca să îl parafrazăm pe întâiul ales al țării. Cât despre ceilalți 25 de bani, până la cei 50 promiși, care oricum sunt de tot râsul, rețineți: ”eu (n.r. – ministrul Energiei) mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță.”
Previziune pe bază de voluntariat și aritmetică simplă
Nu știm la ce te aștepți, dar ce vei spune, dacă ai anunțat o reducere de 50 de bani, comercianții nu vor să aplice și ei încă una de 25 (că doar e voluntară – la latitudinea lor)? Cum explici populației că 50 este egal cu 25?
Precedentul care sper să mă ajute la plata taxelor
Când voi avea ceva de plată, o să mă duc la fisc și o să zic că le dau jumătate. Știu că ar fi trebuit să plătesc integral impozitul, dar le voi spune că așa am învățat de la ministrul Energiei că se face. Dacă vreau să partikip și cu cealaltă jumătate… bine, dacă nu… nu. El se așteaptă să da, dar mie nu-mi ies calculele și zic că nu. În fond, nu fac altceva decât să lucrez după model guvernamental.
Vocea care îmi aduce liniștea
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.
Experiența care îmi spulberă liniștea
Și cum o să demonstrați voi că va fi o acțiune speculativă, atât timp cât ”benzinarul” o joacă din marja de adaos comercial? S-a văzut că nu ați putut să faceți nimic concret, în ciuda desanturilor unor instituții pe la benzinării. E drept că a fost praf în ochii fraierilor, dar s-a văzut după efectul ZERO.
Măsura se va aplica în perioada 1 iulie – 30 septembrie, au mai precizat cei care se bazează pe înțelegerea comercianților.
Închei aici aceste rânduri, pentru că lacrimile de râs/plâns (bipolaritate deplin justificată de context) îmi udă tastatura, reamintindu-vă că astăzi, după ora 18, românii ar cam vrea să protesteze. Vom relata, dacă avem despre ce. Detalii despre protest AICI.