Da, ne pregătim să ne apărăm de alții. Este necesar! Chiar și cei care nu credeau că în 2022 ar mai fi posibil un război, care oricând poate să degenereze într-o conflagrație mondială, au ajuns să vadă că realitatea bate chiar și cele mai pesimiste scenarii. Ne mai rămâne o problemă: de noi cine ne apără?
Nici măcar nu mai contează că unii îi dau dreptate dementului de la Moscova și că ura lor față de vest ”legitimează” uciderea de civili nevinovați, printre care și copii. E trist… Atât pot unii, vârsându-și astfel neîmplinirile personale. Este adevărat că politicieni tip ”curve ieftine” au vândut mare parte din România pe nimic, dar uităm că ei sunt rezultatul votului nostru, votului vândut ieftin pe o sticlă cu ulei și o găleată. Și, culmea, cam tot categoria care a votat cu fundul este cea nemulțumită… Cândva, prin anii 90, existau alternative. Azi, nici astea nu mai sunt.
Cam târziu pentru regrete, pentru etalări de frustrări online. Cert este că suntem într-o situație cel puțin delicată. Țara nu ne mai aparține, poziția geografică e nasoală, alegerile sunt deja făcute (oricum varianta alternativă era Rusia, deci NU!, după 50 de ani de comunism infect, de mizerie).
Cumva, trebuie să ne apărăm și să nu ne uităm pe cer cum trebuie să o facă alții, în cazul în care va fi nevoie (Doamne ferește!)
Avem timp să demonstrăm că suntem oameni, că cei mai mulți dintre noi nu și-au pierdut doza de omenie care ne definește ca specie. În majoritatea lor, chiar dacă unii doar sufletește, românii s-au solidarizat cu refugiații nevinovați. Nu contează dacă ei ar fi făcut la fel, nu contează dacă mâine vom avea și noi astfel de ”nevoi”, contează că suntem oameni.
Și dacă am fost și suntem empatici, dacă nu rămânem insensibili la suferințele altor oameni, asta nu înseamnă că am uitat complet de ale noastre. Este exact ca în cazul știrilor despre refugiați, când la comentarii apar tot felul de indivizi cu șablonul ”dar de ai noștri de ce nu ziceți nimic?” Zicem, dar nu le punem pe toate în aceeași știre. Una-i una, alta-i alta…
Avem mai mult de o lună de la începerea războiului din Ucraina. Avem avertismente că urmează o criză economică majoră de multe luni, chiar de mai bine de doi ani, când nebunia sanitară nu avea cum să nu lase urme adânci în economie. Și a lăsat…
Avem și guvern. Am avut mai multe, mai trântite, mai remaniate, mai slugarnice sau incompetente, mai hoațe, dar am avut. Și am tot așteptat după fiecare vot să vedem programe coerente, nu ciondăneli ieftine. Poate că am și renunțat să mai așteptăm, pentru că a devenit evident că nu ai de la cine.
Uite, spre exemplu, așteptăm o explicație oficială pentru continua scumpire a carburanților. După mizeria declanșată de MOL, preluată tacit și de celelalte rețele, a venit vestea REALĂ că pe burse prețurile petrolului scad. Și realmente au scăzut. Doar că, la noi, deși ministrul Energiei ne anunța că o să vedem scăderi și la pompe, prețurile continuă să crească, de la o zi la alta. Deci, care e explicația oficială?
Mda… suntem o piață liberă. Dacă jungla e o piață liberă, atunci aici suntem. Pe o piață liberă sunt active legi, reguli care să nu permită cartelizarea, să nu permită mișcări speculative. Or fi, dar cine să le aplice? Maimuțoii ăștia nu o fac.
În schimb, maimuțoii vorbesc despre vouchere pentru cei mai sărăcuți dintre noi. Sunt bune, dar echivalează cu sticla cu ulei și găleata din campanie. ”Luați fraierilor niște firimituri, cât să nu crăpați de foame! Știți, e război, e criză, e greu… nene…” Greu era și când nu era război. Era greu pentru că nu avem un master-plan, pentru că nu avem viziune, pentru că nu dezvoltăm economia unei țări, ci ne împrumutăm de la o lună la alta pentru plata pensiilor, speciale și nespeciale. Suntem o țară în faliment? Suntem… Producem mai puțin decât necesarul de întreținere și consum, deci suntem falimentari.
Și nu o băgați pe aia cu ”nu suntem lăsați”, pentru că alții sunt și nu diferă cu nimic ca statut față de noi. Atât putem… ”vouchere de sărăkie”. Și singura soluție este să nu mai așteptăm nimic de la nimeni și să ne facem noi. Poate că nu ne vor lăsa, dar altă soluție nu văd. Voiam doar să vă spun că suntem pe cont propriu, din nou… Când vom înțelege și vom accepta asta, nu o să mai așteptăm nimic de la nimeni, de unde oricum nimic nu vine.