Un personaj mic, care ori nu și-a înțeles locul și dimensiunea, ori are o problemă patologică. Cum a reușit Florin Cîțu să dispară înainte de a exista cu adevărat? Poți ajunge dintr-un ”nimeni”… ”cineva”?
Toți oamenii pleacă de la statutul de ”nimeni”, însă unii aleg să își contruiască o carieră fără să ardă etape, punând cărămidă peste cărămidă în dezvoltarea personală, demonstrând că pot și alegând să fie promovați pe baza a ceea ce au acumulat și au demosntrat profesional și mai ales uman.
Este și cazul lui Florin Cîțu? S-a spus că s-a școlit pe afară, că este ”tobă” de economie, că este capabil să facă față unui minister cum este cel al Finanțelor. Am văzut… în plină pandemie, când oamenii au rămas pe drumuri sau în șomaj tehnic, Cîțu a negociat amânarea plății ratelor exclusiv în favoarea băncilor, după maxim 9 luni de amânare oamenii având de plătit dobânzi în plus.
Era vina lor? Ei luaseră decizia să fie băgați cu forța în case și să fie trecuți în șomaj tehnic? Statul ar fi trebuit să îi protejeze, pentru că statul a impus restricțiile, a blocat afaceri și a limitat dreptul la muncă, la dobândirea legală a unui venit care să le asigure existența. Mulți încă suferă de pe urma restricțiilor, la care s-au adăugat și scumpirile. Inutil să mai dezvoltăm…
Putem însă să dezvoltăm cum a devenit Cîțu premier. Nu putem spune că el l-a săpat pe Orban, cel care acum plânge pe la colțuri că a fost nedreptățit. Nici Orban nu ajunsese președinte pentru că așa a decis el, ci pentru că alții au considerat. Când au constatat că e momentul ca cineva să deconteze pierderile de imagine, de după măsurile nepopulare, au decis că Orban trebuie înlocuit cu Cîțu și alți tromboniști. Și Orban e mic, pentru că atunci când era aparent mare a tăcut, deși putea spune la fel de bine ceea ce spune azi, când l-au executat politic ca pe nimic.
Dincolo de circul mediatic cu ”echipa câștigătoare” ce a rămas? Mai e Cîțu premier, așa cum se visa? Nu mai e… Mai e Turcan ceva? Nu mai e… A mai rămas Rareș Bogdan, despre care tastele refuză să primească comanda de a scrie litere. E sub demnitatea tastelor să o facă.
Cîțu nu a fost niciodată mare. Nu avea cum, pentru că poți să păcălești o parte a electoratului, dar niciodată nu poți însela un om cu bun simț și minim de educație. Te simte când ești fanfaron, dar simte cel mai bine când îi este rău prin prisma acțiunilor tale. Oamenii educați te văd când ești nesigur, când nu ai coloană, când ce spui astăzi nu mai e valabil mâine, când cauți scuze cu patetism, când te faci preș pentru a rămâne în cărți, într-o funcție.
Nu Cîțu a făcut praf vreo alianță, cum nu el a construit vreuna. El doar a încercat să își obțină un scăunel. Îl va pierde și pe acesta, foarte curând. Cei care aparent l-au susținut îl vor lăsa la o margine de drum politic, așa cum l-au lăsat și pe Orban, atunci când fie au constatat că nu le mai e de folos, fie li s-a spus că nu le mai e de folos. Este soarta fiecărui diletant.
Și ce e mai amuzant, dacă în cazul lui Orban măcar îl mai urmează cineva, în cazul lui Cîțu nu văd pe nimeni să îi dea măcar un coltuc de pâine sau să-i spună o vorbă bună. Priviți-o pe Turcan! A fost suficient să nu mai fie ministreasă și a răbufnit la adresa lui Cîțu. Lipsea ea din vreo poză cu echipa câștigătoare? Ăștia sunt… ăștia ne spun că se gândesc la binele nostru… ”Cîți ca Cîțu”? Poate nu toți, dar suficient de mulți cât să formeze ”Alianța pentru ei”.
În final, nu pot să nu reiterez lamentabila declarație a fostului premier pe care poate că nici familia lui nu-l mai voia acolo:
”Poate viteza cu care am vrut eu să fac reformă a fost mult prea mare pentru cei din jurul meu.”
Am râs… Ce naiba era să fac? Mă gândeam la viteza cu cale l-a schimbat pe Berceanu de la Garda Națională de Mediu, la viteza cu care tocmai l-a schimbat pe șeful ANPC, cel care amendase marii retaileri. Dacă nici Cîțu nu are viteză, atunci cine? Cîțu s-a oprit în gardul ruginit al politicii, din cauza vitezei. A fost viteza unei ascensiuni nemeritate, care a arătat cine e și cât poate. The end of the road, mr. Superman!
Spuneți, domnule Cîțu, cum e să stați la masă, la negocieri, cu cei care mai ieri v-au demis prin moțiune, care v-au luat jumătate din ministere, care v-au ironizat pozându-se alături de Supermanul căzut în cap, care știți că nu dau doi bani pe dumneavoastră, pentru că mai mult de atât nu costă o marionetă? Nu vor spune niciodată ”a venit domnul președinte să discutăm”, ci ”ce o mai fi vrând și băiatul ăla?” Nasol, nu? Nu e cazul să aveți pe conștiință distrugerea unui partid istoric. Pentru asta vă trebuie conștiință…
