Cu o seară în urmă, deși nu prea avem chef să ies din casă, am realizat că am nevoie de un cablu pentru telefon. Nevoia asta e primară, iar nesatisfacerea ei e mai gravă decât pana de curent europeană (aia fake, da), decât restricționarea vreunei libertăți individuale, decât cancerigenul 5G (da, ăla care mai întâi te țăcănește, apoi te ucide lent și dureros).
Sunt vaccinat, așa că îmi aștept cu demnitate obștescul sfârșit, care este precedat de sterilitate, eu fiind prima dintre cele trei generații de sterili din neam. Problema cea mai mare e că până mor (o să mor, nu-i așa?)… risc să mă cam plictisesc pe lumea asta. Nu credeți minciuna cu creșterea fie și temporară a potenței, pentru că e verificată în urma vaccinării și e o mizerie de fake news.
Cum să stau fără telefon, adică fără posibilitatea de a-l încărca, privându-mă astfel de a fi la curent cu ultimele teorii ale conspirației de pe facebook? N-am cum. Deci, vaccinat fiind, m-am urcat în căruță și am plecat spre un mall din Ploiești, căci nicăieri în lume nu mai găseai un cablu, în afară de benzinării, unde orice costă mai mult decât benzina și motorina, de parcă ăștia îți vând cablul cu tot cu telefon.
Plec de acasă, ocolesc gropile și gurile de canal din Ploiești, spulber câteva maldăre de gunoi, fără să mai fiu atent la semnele de circulație, măcinat fiind de gândul că PNL și PSD vor gestiona PNRRul.
Ajung la mall, las căruța în parcare și îmi pun botnița, ca să nu transmit virusul și să nu mușc pe cineva de nervi, din cauză că se reface USLul, admițând că sunt o rasă periculoasă (eu, nu ei). Ce să mai… ca un sclav al actualei guvernări, stare pe care o camuflez în spatele conștiinței civice, îmi luasem toate măsurile de siguranță. Și cum dau eu să intru în mall, fără să scap din vedere necesitatea incontestabilă a achiziționării unui cablu, mă trezesc oprit de omul de la pază, un bărbat trecut bine de 50 de ani: ”Pașaportul verde, vă rog!”
I-auzi la el!… ”Vă rog!” De când nu ați mai auzit un ”vă rog!” pe la noi, prin această frumoasă și bine guvernată țară, ca a depășit Ungaria la PIB și urmează și Polonia?. Mă simțeam ca la vamă, într-o țară nonUE. Zic, ”taci, că poate după ce trec cu pașaportul, au ăștia și Duty Free și îmi iau cablu fără taxe!” Scot telefonul și încep să caut pe unde Dumnezeu salvasem ”docomentul”, cel care îmi dădea puteri speciale, aproape ca cele ale unui vampir care circulă nestingherit, noaptea, pe unde vor colții lui.
Și cât timp căutam eu, îl întreb pe paznic, intuind răspunsul, dar așteptând o confirmare și dându-i omului posibilitatea să refuleze: ”Mai puteți?” Atât i-a trebuit… ”Nu mai pot, domnule! Dacă adun toate înjurăturile pe care le-am încasat într-o viață, plus cele pe care l-am scos pe gură sau le-am avut în gând, tot nu scot de câte înjurături mi-am luat în ultimele zile. De mamă, de copii, de tot neamul meu și de tot ce-am mai sfânt…”
Insist… ”Și mai puteți? Cum reacționați?” Vă jur pe cablul de date cu tot cu partea care intră în priză, că avea ochii umezi: ”Nu reacționez, domnule! Mă doare, dar mi-e milă de ei. Sunt niște terminați…”
Îmi găsisem codul QR (ăla de vită socială înseriată, cum am aflat că sunt numit de cei care nu cred mai nimic), iar omul mi l-a scanat. I-am zâmbit, a sesizat după cum mi se micșoraseră ochii, restul fiind ascuns de mască, mi-a răspuns la fel și am adăugat: ”Seara bună, omule! Tură ușoară!”
L-a plecare l-am mai salutat o dată și a zâmbit. Eu… fericit cu cablul meu cu tot, el… fericit poate că mai sunt și indivizi care nu îi iau tot neamul în colimator. Bine, nici nu avea rost, pentru că sunt vaccinat, deci…steril, fie vorba-ntre noi.
M-am trezit în dimineața asta cu două gânduri: ”Băi, m-am trezit! Deci nu-s mort, măcar o peroadă (sic!), deci am fentat iar efectele vaccinului, deși e evident că într-o zi o să o mierlesc, după modelul ”cine a mâncat măcar o dată în viață castraveți, mai devreme sau mai târziu o să moară”, fapt dovedit științific de dispariția tuturor strămășilor noștri, prostiți de oculta vremii să consume castraveți.
Al doilea gând s-a dus către paznicul de la mall, către el și către toți nefericiții care nu fac altceva decât să își câștige o pâine amară din minimul pe economie. Dacă îmi permiteți, aș avea o rugăminte: ”Nu-i mai înjurați, nu-i mai amenințați! Lăsați-i să-și înghită fără noduri pâinea aia amară…”
*** Nu pot încheia, fără să nu vă spun că am auzit cea mai înjurărură dintre înjurăturile ”peroadei”: ”Dă-te-n brațul ăla vaccinat al mă-tii!” (cratima e opțională, mesajul putând fi recepționat în adevărata sa profunzime și fără ea).
***Și vă mi fac o mărturisire. Nu era pentru mine cablul, era pentru soție… Acum înțelegeți ce naiba căutam eu pe drumuri, noaptea, la pregătit să înfrunt controalele care-i vizează pe nevaccinați? Încă mai am o urmă de minte sau de instinct de conservare.
Frumos si bine scris. Vezi ca te trece sosoaca pe lista.