„Se spune că omul sfințește locul”, iar vechiul proverb se confirmă la o asociație de proprietari din Ploiești. Scara de bloc s-a transformat spectaculos. Ultima „investiție”, care a necesitat costuri minime, a fost achiziționarea unui modul care a fost amplasat în centrala interfonului. Acum, ușa de la intrare în bloc este deschisă cu ajutorul unei aplicații din telefon.
Scară zugrăvită, uși schimbate, geamuri și cutii poștale înlocuite, planuri de evacuare în caz de incendiu pentru fiecare etaj, instalații de iluminat cu led pentru un consum mai mic de energie… Acestea sunt doar o parte din investițiile care au avut loc în ultimii ani în cadrul unei asociații de proprietari din Ploiești.
Situat pe strada Enăchiță Văcărescu, blocul 121 B, sc.B, poate fi dat drept model când vine vorba de autogospodărire. Totul a început cu mobilizarea vecinilor.
„Am început prin mobilizarea vecinilor pentru schimbarea ușilor de la intrarea în bloc. Apoi am continuat cu schimbarea geamului de la uscător și a ușii de la intrare în uscător pe care am donat-o când mi-am schimbat-o la apartamentul meu.
Am continuat cu schimbarea ușilor de la administrație și de la subsol. Am reușit să zugrăvim scara și să schimbăm cutiile poștale. Am pus chiar și soluții frumos mirositoare pe casa scării, un ceas de perete și tablouri la fiecare ușă”, ne-a povestit Mihai Păun, președintele asociației de proprietari.
Aplicație pe telefon pentru accesul în bloc
Cu o investiție minimă de 100 de lei, proprietarii din imobil au acum inclusiv acces în bloc cu ajutorul unei aplicații de pe telefon.
„Având interfon model mai vechi, cu cartelă cu coduri de bare, care nu mai funcționa corespunzător, am cerut o ofertă la producător pentru schimbarea interfeței interfonului. Costa 1200 lei.
Am ales o variantă mai simplă și, cu 100 lei, am achiziționat un modul pe care l-am montat în centrala interfonului, iar acum deschidem ușa de la intrare în bloc cu ajutorul unei aplicații din telefon”, ne-a explicat președintele blocului.
În caz de întrerupere a curentului electric, a fost amplasat un indicator de ieșire de siguranță care stă aprins în astfel de situații. Pe scara blocului nu lipsește trusa sanitară pentru copiii care se joacă în fața blocului. Trusa conține tifon, betadină, forfecuță, șpray de țânțari.
Mobilizare pentru grădina de la bloc
Ce ar mai fi de spus? Poate faptul că proprietarii din bloc au înțeles că, prin mobilizare tuturor, și spațiile comune pot fi primitoare.
„Toate deciziile se iau în comunitate prin intermediul grupului de whatsapp cu toți vecinii”, ne-a explicat Mihai Păun, președintele asociației de proprietari.
Pentru amenajarea grădinii de la bloc, asociația de proprietari a achiziționat trimer electric pentru tuns iarba, cablu electric de 50 m, foarfecă electrică pentru gardul viu, furtun pentru udat grădina, greblă, lopată și casma.
Soluții de reducerea cheltuielilor
Atragerea de finanțare pentru asociația de proprietari reprezintă o altă parte a preocupării asociației de proprietari de la blocul 121 B, sc.B
„În septembrie anul trecut, am încheiat un contract cu un operator de colete, în urma căruia încasăm 100 euro lunar plus 10 euro pentru consumul de energie”, ne-a explicat Mihai Păun.
Toată scara de bloc beneficiază de iluminat cu led pentru reducerea consumului de energie, iar următorul pas ar fi cel de montare de panouri solare pentru acoperirea consumului de energie electrică.
Tu ce poți spune despre blocul în care locuiești? Trimite-ne imagini la: 0785 075 112, pe WhatsApp.
Intr-adevar. Stau in cartier si de cativa ani vad cum este ingrijit spatiul din fata acelui bloc. Este cineva care mereu face cate ceva pe acolo. Ce m-a impresionat este ca e tanar, iar cei de varsta lui nu prea mai au tragere de spirit civic. Oricum, felicitari celui care se ocupa de aceasta asociatie. Sa vina si la noi la 118 pe Carol Davila.
Il stiu pe acest baiat care este presedinte la asociatia aceasta. Stiu de la cineva ca este PSD-ist. Eu nu am PSD-ul la suflet, dar baiatul asta daca ar candida, chiar si de la PSD, l-as vota cu doua maini. Merita! E bine ca mai avem inca si oameni de genul asta. Felicitari!
Se vede implicarea. De asa ceva avem nevoie si la primarie. Am trecut de multe ori prin zona aceea. Chiar m-am oprit sa fac poze cu aceasta gradina ingrijita. Felicitari acestui administrator de bloc! Sa vina si la noi pe Spatar Milescu. Este cel care printre putinii din cartier care are steagul Romaniei la balcon. Si harnic si patriot.