Primăria Râfov anunță în această perioadă beneficiarii de plăți APIA că trebuie să se prezinte urgent la centrele unde au depus cererea de plată ca să semneze documentul, dacă nu au făcut-o deja sau nu dețin semnătură electronică. Termenul limită este 30 septembrie.
Fermierii care au depus cererea de plată în campania 2024 și nu au semnat-o trebuie să se prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la 30 septembrie să semneze documentul. În caz contrar cererea devine neeligibilă iar fermierii nu pot intra la plata avansului și nici la campania finală.
Fermierii care au depus cerere de plată la APIA în anul 2024, sunt așteptați la centrele locale pentru a o semna, până la data de 30 septembrie, a anunțat pe pagina de Facebook Primăria Râfov, județul Prahova.
”Vă aducem la cunosțintă că în conformitate cu prevederile OMADR nr.127/2024 pentru autorizarea la plată a suprafețelor de teren și/sau a efectivelor de animale înscrise în cererea de plată 2024, aveți obligația de semnare a acesteia, precum și a angajamentelor și declarațiilor, după caz, cel târziu până la data de 30 septembrie 2024. Fermierii care au semnat documentele respective trebuie să contacteze responsabilul APIA al cererii de plată 2024 în vederea semnării acestora la sediul APIA Centrul local unde s-a depus cererea”, este mesajul transmis de primarul Paul Costin Cazanciuc către fermieri.
În condițiile în care cererea de plată 2024 împreună cu angajamentele și declarațiile aferente nu este semnată de solicitant până la data de 30 septembrie 2024, atunci nu se mai efectuează autorizarea la plată, deoarece cererea nu mai este valabilă.