Zilnic, câteva sute de navetiști ajung în pseudo-autogara situată pe strada Găgeni din Ploiești. Singurele dotări sunt trei copertine, două bănci și două grupuri sanitare, unde ai acces doar după un anumit program. Pe timp de iarnă, așteptarea microbuzelor este un adevărat coșmar pentru navetiști.
Pentru navetiștii care ajung în așa-zisa autogară situată pe strada Găgeni, așteptarea în picioare a microbuzelor poate să fie o adevărată piatră de încercare, mai ales pentru persoanele în vârstă.
Zona este prevăzută doar cu trei copertine și doar două bănci, pentru că una dintre ele a dispărut. Este vorba, practic, de o platformă betonată.
Dimineața, la primele ore, în autogară este forfotă. Aici, din mai multe colțuri ale județului, ajung microbuzele pline cu elevi, studenți și angajați, dar și persoane care vin să-și caute sănătatea la oraș. Aceeași forgotă o regăsești după-amiaza.
„Acum este bine că nu plouă și nu ninge. Am avut parte de vreme frumoasă în octombrie. Când va fi frig va fi vai și amar de noi că stăm aici și facem țurțuri. Asta nu e autogară. Este loc de stat sub cerul liber. Șuieră vântul din toate părțile, iar când e frig simți răceala în toate oasele”, ne-a povestit tanti Maria, care a venit la medic, la Ploiești.
Femeia de abia se ține pe picioare. E plecată cu noaptea în cap, de la Slănic. Are un junghi în spate care nu-i dă pace și a zis să se caute la doctori, dar drumul ăsta, așteptarea în picioare, lipsa condițiilor o obosește din cale afară.
Într-un al colț al pseudo autogării, mai mulți elevi s-au strâns la microbuzul care merge la Vălenii de Munte. Fac naveta zilnic la Ploiești. Cum se termină orele revin la așa-zisa autogară.
„Acum e bine, dar la iarnă e cumplic că zona nu e acoperită”, ne-a spus unul dintre elevii mai îndrăzneți.
Chiar dacă plouă, chiar dacă ninge, adolescenții, dar și ceilalți navetiști n-au unde să stea la căldură.
Toaleta, deschisă de luni până vineri, până la ora 16.00. În weekend
Pseudo autogara de pe strada Găgeni este dotată și cu două toalete. Tariful este doi lei. La una dintre toalete este lipit programul de funcționare, respectiv de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, ca la bugetari… Dar oamenii au nevoie de toaletă și după ora 16.00, dar și în weekend.
„Ajung după ora 17.00 la autogară și toaleta este închisă. Microbuzele circulă până seara târziu.
Ar fi bine să lase toaletele deschise cel puțin până la ultimul microbuz, că dacă nu e așa ce rost are să mai pui toalete, dacă omul nu le poate folosi?
Pe ușă e scris programul de la 08.00 la 16.00, dar oamenii unde își fac nevoile după ora asta? În tufișuri?”, ne întreabă, retoric, unul dintre navetiști.
O a doua toaletă, pentru persoanele cu dizabilități, este închisă inclusiv ziua în amiaza mare.
Planuri pe hârtie pentru terminal multimodal
Lângă Spitalul Județean de Urgență Ploiești ar fi trebuit să fie construit un terminal multimodal cu fonduri europene.
Citește și: Cum ar fi trebuit să arate, în 2023, autogara modernă, din bani europeni, de la Spitalul Județean din Ploiești. Navetiștii nu au nici acum o sală de așteptare
Contractul de finanțare a fost semnat în 2020, însă clădirea cu peroane de îmbarcare și debarcare, parcări și locuri de joacă pentru copii nu a fost construită nici acum.
„E jale iarna în autogara asta. Nu ai tu un loc unde să stai să aștepți microbuzele. Era vorba să facă autogară la Spitalul Județean. Ne-am îmbătat cu vorbe goale… Doar promisiuni. Nu s-a făcut nimic”, este de părere Mariana Petru, în vârstă de 68 de ani, care face naveta la mama ei din Gura Vitioarei.
„Să vină să ne vadă cum stăm și câte o oră în frig aici. Vine iarnă și vin ninsorile. Pe vresmea aia nici un câine nu trebuie lăsat în frig. Sunt magazine, aici la autogară, dar nu ca să ne încălzească pe noi. Poți să intri să cumperi ceva, dar n-ai cum să stai cu orele în magazin. Cine are urechi să audă off-ul nostru. Cine nu, Dumnezeu cu mila”, ne-a spus femeia.